joi, 20 noiembrie 2014

Atentie la ce se intampla in Republica Moldova. Planurile rusesti trebuie identificate si zadarnicite prin orice mijloc.

Proteste obişnuite care ulterior să degenereze în confruntări de amploare
Plan de răsturnare a ordinii constituționale în Republicii Moldova
Publicat acum 20 minute in cotidianul.ro
Membri ai organizației Antifa din Republica Moldova
Membri ai organizației Antifa din Republica Moldova
După alegerile din 30 noiembrie, vor fi organizate proteste violente menite să destabilizeze situaţia şi să răstoarne ordinea constituţională. Cel puţin asta afirmă protagonistul unui filmuleţ apărut pe Internet, care susţine că este fost membru al organizaţiei extremiste Antifa.Persoana care apare în înregistrarea video afirmă că pogromurile sunt inevitabile după alegeri şi că organizaţia Antifa, condusă de Mark Tckaciuk şi Grigore Petrenco, se pregăteşte de şase luni în acest sens, transmite Publika.md, citată de Timpul.md.
"Avem informaţii că observatorii străini nu vor recunoaşte victoria comuniştilor la alegeri. Oricum, chiar şi în cazul în care comuniştii vor pierde alegerile, va trebui să organizăm un Maidan", se spune în filmuleţul de pe Internet.
Potrivit aceleaşi surse, organizaţia Antifa are 600 de membri, care provin inclusiv din Găgăuzia şi regiunea transnistreană. Aceştia sunt împărţiţi pe grupuri mici formate din câte 15 persoane, care nu interacţionează între ele. Aceştia se pregătesc intens pentru viitoarele confruntări.
"Cele mai importante pregătiri au avut loc în tabăra lui Mark din Tatarovka. Acolo au fost instruiţi peste 300 de luptători. Au învăţat să lupte corp la corp, să tragă din pistol, mitraliere şi puşti cu lunetă", se mai spune în filmuleţ.
Protagonistul filmului a mai precizat că, potrivit planului, acţiunile ar urma să înceapă cu proteste obişnuite, care ulterior să degenereze în confruntări de amploare: "Totul va începe cu acţiuni semilegale, demonstraţii. Trebuie să acţionăm astfel încât poliţia să aplice forţa aparent fără niciun motiv. După ce va fi reţinut sau bătut cineva dintre colegii noştri, urmează acţiuni de amploare în toată Moldova".
Trimiteți un comentariu