marți, 25 noiembrie 2014

Banditismul retrocedarilor

DNA cere arestarea deputatului Teodorescu

Catalin Teodorescu
Catalin Teodorescu
Ieri, deputatul PDL Cătălin Teodorescu s-a prezentat la sediul DNA Bucureşti pentru a fi audiat în dosarul retrocedărilor, procurorii aducându-i la cunoştinţă învinuirile de abuz în serviciu. După audiere, DNA a cerut Camerei Deputaţilor să aprobe arestarea preventivă a deputatului.
Vişoiu, unul dintre beneficiari
Scandalul retrocedărilor care au păgubit statul cu aproximativ 62 milioane euro a izbucnit săptămâna trecută odată cu arestarea şefei DIICOT, Alina Bica. Procurorii DNA au constatat că despăgubirea pentru 13 hectare de teren agricol din Bucureşti, în zona Plumbuita, ar fi fost acordată în mod ilegal. În urma cercetărilor, procurorii au descoperit că o comisie a Autorităţii Naţionale privind Restituirea Proprietăţilor, din care făceau parte în 2011 fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean, deputatul argeşean Cătălin Florin Teodorescu (PDL) şi colegul său Marko Attila (UDMR), foşti vicepreşedinţi ai autorităţii, a acordat despăgubirea lui Gheorghe Stelian, un om de afaceri bucureştean, prieten cu Dorin Cocoş. Prejudiciul în valoare de aproape 62 milioane euro a fost împărţit de acesta cu alţi trei oameni de afaceri, printre care se numără şi Vali Vişoiu, care a primit aproximativ 7 milioane euro.
Acuzaţi de abuz în serviciu
Toţi membrii comisiei, printre care şi deputatul Teodorescu, sunt acuzaţi de abuz în serviciu. “Astfel, membrii Comisiei, luând la cunoştinţă concluziile raportului de evaluare a terenului, nu au constatat că expertul evaluator a supraevaluat terenul respectiv, de la 113.954.741 lei (valoare reală) la 377.282.300 lei (valoarea unui teren asemănător situat într-o zonă centrală a Capitalei)”, după cum reiese din comunicatul DNA. Cu toate că ştiau că expertul a supraevaluat despăgubirea, comisia a aprobat suma. În opinia DNA, despăgubirea justă pentru cele 13 hectare era de 27 milioane euro
Trimiteți un comentariu