duminică, 23 noiembrie 2014

Dimitrie Cantemir

Toată lumea ştie cine a fost Dimitrie Cantemir şi toţi am învăţat la şcoală câte ceva despre una dintre cărţile scrise de acest domnitor român erudit, anume Descriptio Moldaviae. Dar sunt puţini cei care au avut curiozitatea, răbdarea sau răgazul necesar să citească Descrierea Moldovei, ca să afle cum trăiau moldovenii acum trei veacuri. Pe 23 noiembrie 1710 a început a doua domnie a lui Dimitrie Cantemir în Moldova. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Cine au fost cu adevărat cavalerii templieri? De la codul lui da Vinci... Încă şi mai puţini sunt cei care ştiu în ce condiţii şi cu ce scopuri a scris el acest studiu istoric; după cum necunoscut e multora şi amănuntul că Dimitrie Cantemir a fost unul dintre primii francmasoni români. Domnitorul intelectual şi „limita” civilizaţiei europene   Dimitrie Cantemir şi-a trăit aproape două treimi din viaţă în afara Moldovei. Anii de studiu şi formaţie intelectuală, care au coincis şi cu perioada publicării primelor sale volume ce l-au făcut cunoscut, i-a petrecut la Constantinopol. Deşi era capitala Imperiului Otoman, marele oraş oriental era, cel puţin la acea epcă, un strălucit centru cultural frecventat de numeroşi învăţaţi din Apus. În acest mediu select, în loc să se „turcească”, cel care avea să devină domnitorul Moldovei şi-a desăvârşit erudiţia şi a devenit, aşa cum îl califică Nicolae Iorga, „primul mare intelectual român de tip european specialist în probleme orientale”.   Tot aici, Cantemir a stabilit primele sale legături masonice, încă înainte de iniţierea propriu-zisă. Când a revenit în ţara natală, ca domnitor numit de Înalta Poartă, Moldova i s-a părut lui Dimitrie Cantemir înapoiată, chiar dacă le recunoştea destule calităţi moldovenilor şi aprecia unele dintre tradiţiile lor. După scurta perioadă petrecută ca domnitor, Cantemir s-a stabilit definitiv la Moscova, la Curtea Ţarului Petru cel Mare, sub protecţia înaltului său prieten şi ocrotitor, el însuşi francmason, care şi-a cooptat protejatul în mişcarea masonică. Pe această filieră selectă, dacă o putem numi aşa, Cantemir a primit comanda, de la membrii Academiei din Berlin, în marea lor majoritate francmasoni, de a scrie un studiu despre ţara în care domnise.   Fostul domnitor era conştient că, în acel moment, orizontul cultural al intelectualilor europeni era acela de la începutul Secolului Luminilor, când francmasoneria îşi visa deja o Europă Unită, dar considera că Ţările Române încă nu fac parte din „lumea civilizată”. Ce putea scrie românul Cantemir despre moldovenii care umblau desculţi, în marea lor majoritate, se spălau cam rar, erau niţel leneşi, foarte beţivi, mâncau carne cel mult o dată pe săptămână, dar mămăligă în fiecare zi, şi erau analfabeţi? Într-un studiu uitat azi, istoricul Ştefan Lemny a subliniat că „secolul al XVIII-lea găsea Ţările Române foarte aproape de linia de hotar ce despărţea Europa Luminilor de «Cealaltă Europă», cea a despotismului oriental târziu”.    În mentalul colectiv al Europei apusene de acum trei sute de ani, lumea „civilizată” se încheia acolo unde se sfârşea sfera de influenţă a catolicismului, în cazul nostru arcul carpatic, dovadă că luminile secolului XVIII au strălucit, cultural vorbind, mai mult în Ardeal decât în Moldova sau Muntenia. Deci, cele două Ţări Române de peste Carpaţi se aflau dincolo de „limita” civilizaţiei europene, cum mai cred unii chiar şi în ziua de azi! Cu alte cuvinte, atunci când primeşte comanda de la Academia din Berlin, în anul 1715, de a scrie Descriptio Moldaviae în limba latină, fostul domnitor român, indiferent dacă este suficient de lucid ca să-şi dea seama de o asemenea realitate sau nu, rămâne captivul acestei mentalităţi. Oricât de „bună” sau de „patriotică” ar fi fost părerea sa despre moldoveni, el nu putea ignora această realitate istorică... Şi-atunci Cantemir, fie făcând un compromis cultural cu propria sa conştiinţă, fie din „snobism” sau căzând victimă involuntar acestei prejudecăţi, se apucă să scrie un studiu, valabil din punct de vedere istoric şi cultural, în multe privinţe, până astăzi, care nu trebuia să-i dezamăgească pe comilitonii săi francmasoni din academia berlineză.   Francmasonul Cantemir faţă-n faţă cu Secolul Luminilor   Cel despre care George Călinescu scrie că era „un erudit de faimă eruopeană, voievod moldovean, academician berlinez, prinţ moscovit, un fel de Lorenzo de Medici al nostru”, a fost cooptat în „Ritul Scoţian Antic şi Acceptat”, una dintre cele mai vechi loje francmasonice europene din timpurile premoderne, lojă din care făcea parte înaltul său prieten şi protector, Ţarul Petru cel Mare, cel care l-a şi iniţiat personal pe Cantemir. Este instructiv de menţionat că, pe la începutul anilor ’90, într-un interviu acordat unei publicaţii din România, Michel Barrat, pe atunci Venerabilul Marii Loje a Franţei, face în mod public precizarea că Dimitrie Cantemir este considerat primul francmason român, din punct de vedere istoric, şi că documente care atestă acest fapt se găsesc în arhiva Marii Loje a Franţei ce are sediul la Paris...   Citeşte pe historia.ro continuarea articolului, pentru a afla despre viaţa cotidiană în Moldova, în urmă cu trei secole  

Citeste mai mult: adev.ro/nfhhmj
Trimiteți un comentariu