marți, 25 noiembrie 2014

Lovit de tren

COZMIN GUȘĂ: Rareș Bogdan are mai multe fotografii cu Ponta în Dubai, dar a ales să nu le publice
25 Nov, 15:11
Consultantul politic Cozmin Gușă a declarat că Rareș Bogdan deține mai multe fotografii din Dubai în care Victor Ponta apare în situații pe care premierul nu ar vrea să fie făcute publice, dar totuși Rareș Bogdan a ales să nu le prezinte. Gușă a mai atras atenția că la un asemenea gest de responsabilitate, Ponta a ales să răspundă cu o jignire.
”Haideți sa vă spun un lucru care de data asta îi face cinste lui Rares Bogdan. Rareș Bogdan se află în posesia mai multor fotografii din Abu Dhabi și Dubai, pentru că premierul nu a fost discret, fotografii care îl prezintă pe Victor Ponta în niște posturi și situații pe care nu ar vrea să fie făcute publice. Sunt fotografii pe care le-a primit Rareș de la românii din diaspora, de la românii care sunt anti-Ponta, a ales să nu le facă publice. Așa a ales el. A considerat că acel instantaneu pe care l-a primit Aneta Sângerozan de la un fost coleg de liceu este suficient să arătăm reaua credință a premierului. Iar la un asemenea gest de responsabilitate asumată, pentru că putea să dea toate acele fotografii,  Victor Ponta sa raspundă cu o asemenea jignire,  îl arată nu doar cu o lipsă de caracter evidentă, dar il arată ca lovit de tren”, a mai spus Cozmin Gușă. 
Trimiteți un comentariu