miercuri, 26 noiembrie 2014

Siveco

DOSARUL SIVECO. Procurorii au descoperit un prejudiciul dublu față de cel stabilit inițial în Doarul Siveco. IRINA SOCOL ar fi responsabilă pentru o evaziune fiscală de 7 milioane de euro, conform unor surse citate de REALITATEA TV.

Noi informaţii din dosarul Siveco, cel în care patroana acestei instituţii, Irina Socol, a fost trimisă în spatele gratiilor pentru evaziune. Potrivit anchetatorilor, prejudiciul din dosar s-a dublat şi este estimat acum de procurori la valoarea de şapte milioane de euro.

Curtea de Apel Bucureşti a înlocuit măsura arestării preventive cu arestul la domiciliu pentru preşedintele Siveco, Irina Socol, cercetată pentru evaziune fiscală în domeniul comercializării de programe informatice, instanţa dispunând ca aceasta să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere.

Instanţa a admis, pe 4 noiembrie, contestaţia Irinei Socol, formulată după ce, în 22 octombrie, Tribunalul Bucureşti a dispus ca aceasta să fie cercetată în continuare în arest preventiv.

"Admite cererea formulată de inculpată privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Dispune înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatei cu măsura arestului la domiciliu, prev. de art. 218-222 C.p.p., măsură care se va lua pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data punerii în executare", potrivit deciziei Curţii de Apel Bucureşti.

În timpul arestului la domiciliu, Irina Socol nu poate părăsi imobilul fără încuviinţarea instanţei, iar instanţa a dispus şi ca aceasta să poarte un dispozitiv electronic de supraveghere. http://realitatea.mobi/1578673 

Trimiteți un comentariu