vineri, 28 noiembrie 2014

Succesul, notorietatea, banii, avutia, sunt lipsite de importanta si de substanta in absenta bucuriei

Ieri am vorbit la Food Bloggers Conference, prima întâlnire de anvergură dedicată bloggerilor care scriu despre mâncare. E bine că ne-am întâlnit și că am socializat, e bine că s-a petrecut acum. Mi-a lipsit genul acesta de întâlnire și am convingerea că nu doar mie și că vor mai fi și altele. Cât despre ce am vorbit, vă poftesc să citiți mai jos. Fotografia e făcută de Dragoș Asaftei, căruia-i mulțumesc.
hadean
Am zece minute la dispoziție, am decis să nu le irosesc, exact așa cum am decis cu ani în urmă să nu mai irosesc niciun moment din viața mea. Să nu vă închipuiți că-mi iese mereu, dar știu sigur că toate intențiile și toate emoțiile mele se concentrează spre acest scop frumos care e câștigarea fiecărui minut pe care-l primesc de la viață. Mi-e foarte clar azi la ce au fost bune toate exercițiile din trecutul meu, la ce folosește tot antrenamentul la care m-am supus din 2007 încoace. 2007 a fost anul în care am realizat că pot să fac ORICE trebuie să fac pentru a fi mulțumit cu viața mea. Au urmat apoi alți ani în care am fost nevoit să învăț CUM să fac. Au fost ani cu multe încercări, multe căutări, multe erori. Ani cu succese sporadice și efemere, cu vârfuri de formă, cu prăbușiri și vertij. Ani în care mi-am îngăduit să descopăr esența vieții.
Poate vă veți intreba acum: ce poate să știe un blogger care scrie despre mâncare, un bucătar cu tastatură, despre esența vieții? Ce filosofie se poate ascunde printre cratițe, linguri de lemn, spatule offset, cuțite mai mari sau mai mici, borcane cu mirodenii, rafturi cu coloniale sau frigidere cu carne proaspătă? Ce ascunde gătitul ăsta, ce poate fi atât de profund în această acțiune încât să justifice aroganța unei astfel de afirmații: “am descoperit esența vieții!”?
Cât ați plăti ca să primiți răspuns la întrebarea “care-i esența vieții?”. Ce ați da? La ce ați fi dispuși să renunțați? Haideți că vă spun eu. Nu trebuie să-mi dați ceva la schimb. De fapt, unii dintre voi  o faceți deja fără să vă dați seama, pot citi asta pe fețele voastre. E evidentă bucuria anticipării unei descoperiri importante (trebuie să recunoaștem cu toții că descoperirea esenței vieții e un lucru important, aproape la fel de important ca bossonul Higgs sau crema de lapte de pe un cappuccino). Esența vieții este, fără îndioală, bucuria. Din ea ne naștem și ea ar trebui să ne însoțească la plecare (strămoșii noștri daci aveau niște teorii interesante legate de asta, poate detaliem cândva). Mai mult, ea ar trebui să ne însoțească pe tot parcursul vieții, dar, cumva, reușim să o dăm uitării, să ne scuturăm de ea ca de un soi de praf care ne încurcă la respirat, când de fapt ar trebui să o tragem adânc în piept tocmai pentru a putea respira mai ușor.
În 2007 am realizat pentru prima oară că respir prea greu pentru o persoană de vârsta mea. De atunci am început să caut bucuria, neștiind cum să o găsesc. Am avut inspirația unui moment de respiro și șansa de a arunca o privire spre interiorul meu. Bucuria era acolo, mai trebuia doar să o las să se manifeste, să lucreze pentru mine și prin mine. Am început să-mi îndrept atenția spre lucrurile mici care-mi produceau bucurie. Gătitul e unul dintre acele lucruri mărunte, poziționate destul de jos pe scara preocupărilor umane, dar care poate să inducă bucurie celui care-l practică și să transmită bucurie celui care mănâncă. Uneori, cel care practică gătitul și cel care mănâncă sunt una și aceeași persoană. Bucuria fiind dublă, poate fi copleșitoare. Știu sigur, așa am ajuns la 130 de kilograme. După care am descoperit un alt soi de bucurie, bucuria de a da jos o parte din cele 130 de kilograme. De la a da jos până la a da pur și simplu e doar un pas. L-am făcut și am descoperit bucuria de a dărui. Apoi am învățat bucuria de a primi. Bucuria de a fi independent. Bucuria de a aparține. Bucuria de a ști și a cunoaște. Bucuria de a face. Bucuria exercițiului zilnic în scopul atingerii bucuriei.
V-am amețit puțin? E posibil, dar mâine, când veți rememora ziua de azi, o să vă amintiți acest cuvânt: bucurie. E un cuvânt puternic. Rostit destul de des, începe să lucreze și să producă efecte pe termen lung. Practic, pe viață. Folosindu-l și încercând să-i înțelegeți sensul, vă veți condamna la bucurie. Veți înțelege altfel tristețea, veți privi altfel pragurile din viață, veți putea folosi pietrele de încercare ale existenței voastre pe post de pietre de temelie pentru orice construcție veți dori să alcătuiți. Succesul, notorietatea, banii, avuția, sunt lipsite de importanță și de substanță în absența bucuriei. Ele pot fi însă efecte secundare plăcute ale unei vieți trăite cu bucurie, oricum ar fi ea.
Mulțumesc. Vă salut cu bucurie. Să fiți sănătoși.
Trimiteți un comentariu