sâmbătă, 29 noiembrie 2014

Toata stima pentru generatia tinerilor care nu se lasa manipulati de bolsevici

Generaţia Nouă, sau ce ştia UBB şi nu ştiau politicienii

Sunt cei care trasează un paralelism elocvent între victoria lui Klaus Werner Iohannis şi Carol, Hohenzollernul de la Sigmaringen, înrădăcinător de civilizaţie, rămas atât de mare în istoria noastră modernă. Apoi sunt cei care, cu pragmatism şi vigilenţă, văd un început nou germinând.
PUBLICITATE
Mă bucur - nici nu încape vorbă - că e KWJ şi nu celălalt, a cărui mare jăluire s-a topit sub cristalurile, hărmălaia şi bling-blingul clubului Cavalli din Dubai. Efectul de recul al unei asemenea erori de imagine (copy-paste al greşelii de a hârâi diaspora) atestă că nevictoriosul Victor nu a învăţat nimic.

Şi au trecut două săptămâni... Majoritatea am tras aer în piept, înseninaţi de ideea că de la Cotroceni n-o să mai vină hăhăială şi cinismul tranşant ca un ciob de sticlă de vodcă, împroşcate peste demnitatea salvată a vreo 20 de milioane de români. 16 noiembrie a fost o revanşă împotriva unui stil de exercitare a puterii în care prea multe puţeau a fals, a ghiftuială, a suspect şi a abuz. Dincolo de alte ilustre efigii ale politicii noastre, Victor Ponta are o incredibilă capacitate de a transforma în mâzgă tot ce atinge.
Crescut ca o beizadea - în perioada augustă a unui domn al cărui premierat poate trece azi drept formidabil în comparaţie cu cernobâlul micului Titulescu -, Ponta a păstrat credinţa că mulţimea e o doar o gloată înfometată ca şi câinii la hingher, şi că drepturile politicianului la putere sunt absolute, imprescriptibile şi irevocabile. (Liebe Herr, nici un papugiu-başa albanez adus sub coada calului din convoiul unui domn fanariot, oricât de dornic de parvenire şi ascensiune, nu avea asemenea apucături. Plătea cu capul.)
Prietenii mei cu simpatii PSD o ştiu mai bine ca mine că partidul din care fac parte şi-a semnat condamnarea prin execuţie publică. Or fi fost 5,21 milioane de voturi, dar sunt NUMAI 5,2 milioane voturi, nu 6,24 milioane: semn de respingere, nu de încredinţare a unei misiuni politice, nici dorinţă de "coabitare". Ceea ce au în mână acum e remanent, nu confirmat. De dragul echilibrului pe eşichierul politic, doar un nou partid de centru-stânga, veritabil, credibil şi înnoitor mai poate salva social-democraţia în ţara asta - şi ar fi cu atât mai deştept cu cât s-ar lega de social-liberalism. Dacă mai au putere şi nerv, ar trebui să treacă la treabă.
Dar dincolo de ceea ce va aduce 2015, fundamentele politicii româneşti - ale stilului de politică românească post-1989 - nu se vor schimba radical; nici reflexele, nici tentaţiile. S-au schimbat însă românii. Masa e critică. Nu aceasta e factorul decisiv, totuşi; contează ca de fiecare dată mobilizarea să se facă cu aceeaşi forţă implacabilă, demonstrativă, revendicativă, cu aceeaşi convingere absolută în drept şi-n demnitate.
Abia acum politicienii din ambele tabere află ceea ce universitarii ştiu de câţiva ani. Că electoratul s-a schimbat. Profund. La universitate îl vedem prin studenţi, diferiţi de o generaţie la alta - de la un an la altul. Nu e vorba de "generaţia Facebook", Instagram sau Twitter. Facebookul e o platformă de socializare cu virtuţi colaborative, nu laborator de leadership al unei societăţi; pe el se manifestă liderii, dar nu se concep acolo. Studenţii noştri s-au schimbat mai ales în ultimii patru ani, după ce criza i-a lovit adânc pe părinţii lor şi indirect pe ei. Sunt mai permanent dornici de informaţie, mai orientaţi către ideea de trai şi viaţă bună, cu o atitudine mai critică, mai puţin credulă, sesizând uşor incongruenţele şi evaluând eşecurile rapid şi tranşant. E o generaţie care şi-a fixat modelul de succes încă din perioada ‘glamour' dinainte de criză, şi a făcut-o sub influenţa unui tip anglo-saxon de competitivitate şi individualism mai conturat, preluat prin toţi porii, respirat prin seriale TV şi internet. Până şi umorul şi limbajul trupului le e modificat. E generaţia care nu se mai hoalbă la televizor pe canalele naţionale pentru că au preferinţe mult mai universale, mult mai cosmopolite, cultivate ca atare şi legate direct de ceea ce îi interesează, nu de ceea ce li se propune la un "tocşou" pe Antene.
Cei care au împlinit 20 de ani şi-au avut adolescenţa sufocată de 6 ani de criză şi interminabil scandal, până la saturaţie. Cei care au azi 25-28 de ani şi-au avut viaţa profesională înghiţită în aceiaşi 6 ani de criză şi scandal (o parte desfăşurată sub incompetenta baghetă a unui om de carton care încă taie panglici la Cluj, alta sub zodia împreunării nefireşti dintre un mare destin ratat de Tulcea şi o ambiţie insolentă de Gorj; pentru că de doctrine nu avem ce povesti). E o generaţie care îşi cunoaşte drepturile legale, e indiferentă la cruci, tămâie, aghiazmă şi mătănii evlavioase, e în deziubire cu vehemenţa unui naţionalism al zdrenţei, maţelor goale şi al resturilor de civilizaţie propuse ca suport de "mândrie naţională".
Simbolul lor este Klaus Iohannis. Doar el, nu ACL-PNL, un mixtum compositum cu riscuri mari de baroniadă, şi cu atât mai puţin PSD-ul legat de periferia societăţii actuale, baronissim prin excelenţă. S-a votat, o ştim şi se tot repetă, pentru echilibru, metodă, calm, ponderaţie, bun-simţ, marile absente de pe scena politică şi căutate câţiva ani în cealaltă Instituţie a istoriei româneşti: Monarhia. De aici imensa simpatie pentru Coroană, neînţeleasă de măsluitorii instituţiilor republicane şi aplaudacii de margine de drum.
Iar Clujul, iniţiatorul amplelor mişcări de stradă care au stârnit valul de solidarizare cu dispora, dând glas totodată ostilităţii deschise faţă de orice regim Ponta, îşi are partea lui de contribuţie considerabilă la triumful din noiembrie. Iată-l, dovedit, în posesia unei societăţi civile dense, conştiente, active, exersate, realiste, contrastând absolut cu corupţia locală de scârboasă faimă în 2011 şi 2014. Găzduieşte cel mai puternic val din Generaţia Nouă; în consecinţă, Clujul trăieşte, şi e viu şi e critic. Gesundheit!
Trimiteți un comentariu