duminică, 9 aprilie 2017

Numai militar să nu fi!

"Aventurile unui ofiţer român care a lucrat pentru NATO şi ONU în Irak şi Afganistan: „Se împuşcau între ei fără probleme“





Vasile Maier (60 de ani) este primul om din Alba care a lucrat atât pentru NATO, cât şi pentru ONU şi a fost trimis în misiuni din zone fierbinţi ale planetei, precum Kuweit, Irak şi Afganistan.

Ofiţerul Vasile Maier (60 de ani) a avut şansa ca în 1995, după absolvirea Academiei de Înalte Studii Militare din Bucureşti şi a unui curs intensiv de limba engleză, să fie selecţionat pentru o aplicaţie în Germania. În următorul an, a avut prima misiune militară pe un teren minat, la propriu. După susţinerea şi trecerea cu brio a unor testări dificile, a ajuns observator militar ONU în Irak/Kuweit, zonă în care tocmai se terminase războiul. Misiunea sa era de a observa forţele militare din zonă şi dacă se respecta armistiţiul dintre cele două ţări. 

 

„Noi, în România, conduceam un ARO. Nu zic, este o maşină bună de teren, dar nu se compară cu maşinile lor, care se puteau conduce cu două degete. La testare, când voiam să le băgăm în viteză, forţam schimbătorul. Cei de acolo au văzut că ştim să conducem, dar i-a surprins maniera. Ne întrebau de ce suntem crispaţi“, îşi aminteşte Vasile Maier. Programul de patrulare se făcea pe ture, câte trei ore ziua şi trei ore noaptea, însă fiecare tură era la ore diferite, în locaţii diferite pe care le aflau înainte de plecare. 

 

PERICOLUL DIN CÂMPUL DE MINE

Una dintre amintirile care i-au rămas întipărite în minte din timpul patrulelor este legată de un eveniment în care



i-a fost pusă în pericol viaţa: la una dintre ture, echipajul lui a fost chemat de o altă patrulă care anunţa că a găsit un câmp de mine. După ce au parcurs câţiva kilometri pe urmele acelui echipaj, şi-au dat seama că, de fapt, intraseră cu maşina în câmpul minat. Orice pas greşit le-ar fi luat viaţa. „Cele cinci minute pe care le-am făcut cu maşina în acel câmp s-au transformat în două ore în încercarea de a ne întoarce pe urmele roţilor, spre zona sigură“, povesteşte Vasile Maier (foto dreapta). 

 

Din cauza sărăciei, mulţi irakieni mergeau la cules de ciuperci, ignorând câmpurile minate care existau la tot pasul. „Au fost lăsaţi la poarta punctului de observare ONU câţiva oameni mutilaţi, fără mâini şi fără picioare, care au fost aruncaţi în aer când au încercat să culeagă ciuperci de pe un câmp de mine. Imaginea pe care o am în minte este înfiorătoare“, îşi aminteşte el. Spune că fiecare patrulare era periculoasă, dar cu atât mai mult cele în care aveai în maşină un coleg american. Aceştia erau vânaţi de insurgenţii irakieni. Îi urau pentru implicarea în războiul dintre Irak şi Kuweit şi îi urmăreau la fiecare pas pentru a se răzbuna.

 

ANGAJAT LA CARTIERUL GENERAL NATO DIN BRUXELLES

La doi ani după terminarea misiunii din Kuweit a participat la un curs în Olanda. Întors în ţară pentru sărbătorile de iarnă, a aflat că la Bucureşti se dădea examen pentru ocuparea unor posturi în Cartierul General NATO. Cu toate că mulţi foşti colegi i-au spus că nu are nicio şansă, a îndrăznit să se înscrie. Din peste 30 de candidaţi au fost selectaţi şase, care au fost nominalizaţi pentru posturi de către Ministerul Apărării Naţionale. „Şansa mea a fost că s-au trimis dosarele la Bruxelles şi acolo s-a făcut selecţia finală. Din cei şase am fost aleşi trei“, afirmă Vasile Maier

 

S-a stabilit, astfel, împreună cu familia în Bruxelles, iar cei doi copii au urmat şcoala americană de acolo. La Cartierul General al NATO din Bruxelles spune că a cunoscut într-adevăr elita din domeniul militar. Nivelul profesional al oamenilor de acolo era atât de ridicat, încât unul dintre şoferi, elveţian, era inginer şi vorbea peste cinci limbi străine, dar a decis să se angajeze aici pentru a câştiga mai bine. La terminarea misiunii în Cartierul General NATO, în anul 2002, a fost angajat la Bucureşti ca Ofiţer la Statul Major General.

 

AVENTURA PERICULOASĂ DIN AFGANISTAN

În 2004, Vasile Maier a fost selecţionat, prin concurs, să plece în Afganistan, pe un post de Consilier Militar ONU. Spune că dacă în Kuweit se vorbea de zeci de morţi în statisticile lunare, în Afganistan, numărul acestora depăşea suta. A fost repartizat în oraşul Mazar-e Sharif, unde avea de îndeplinit misiuni de dezarmare, dezintegrare şi reintegrare, printr-un program ONU, a celor care încă nu renunţaseră la arme.

 



 

„Toţi afganii deţineau arme şi se împuşcau între ei fără probleme. Se purtau războaie interne între familiile de acolo. Într-o casă existau în medie 20 de arme, iar misiunea noastră, a celor cu «căşti albastre», era să îi convingem pe cetăţeni şi pe membrii gupărilor militare independente să le predea. Am avut o activitate intensă care mi-a adus satisfacţii. Toţi se mirau de unde mai scot arme. Era o mare bucurie când reuşeam“. În Afganistam era o sărăcie de neimaginat, iar dovada că acei oameni nu aveau nimic i-a fost dată în momentul în care, la o misiune în munţi, unde au fost inundaţii, pe nişte dealuri abrupte s-au refugiat locuitorii unui sat întreg. „Fiecare om de acolo avea în mână câte o oaie pentru că nu avea ce altceva să ia din casă. Localnicii nu aveau pături sau alte obiecte pe care să le ia cu ei decât acele animale care le aduceau hrana zilnică“.

 



 

O altă experienţă care l-a marcat este încercarea de a salva o fată de la sclavie. Tânăra care avea în jur de 10 ani fusese cerută în căsătorie de bogatul satului, care avea vreo 70 de ani. Pentru că nu şi-a dorit să se mărite, fata i-a spus tatălui său că se va sinucide. În acel moment, dintr-un gest de sacrificiu patern, părintele fetei, realizând că nu poate să scape de această căsătorie, l-a ucis pe cel care trebuia să îi fie ginere. Doar că de acolo lucrurile au degenerat. Tatăl a fost închis, iar fata a fost răpită de fiii decedatului şi dusă în sclavie, într-un sat în care era aproape imposibil de ajuns. O echipă ONU, din care făcea parte, a fost trimisă să o salveze, dar militarii odată ajunşi în cătunul respectiv, după ce au vorbit cu autorităţile locale, s-au trezit cu focuri de mitralieră şi au fost nevoiţi să părăsească locul. Misiunea nu a fost îndeplinită.

 

SCHEME PREGĂTITE PENTRU ORICE SITUAŢIE

Vasile Maier povesteşte că fiecare secundă în Afganistan trebuia calculată cu atenţie, deoarece primejdiile erau la tot pasul. Orice mişcare greşită îi putea pune viaţa în pericol. Majoritatea oamenilor erau înarmaţi, se împuşcau între ei şi nu aveau nicio reţinere să tragă, mai ales în militarii din forţele de coaliţie. „Ştiam permanent unde fugim, unde lăsăm maşina, tot, în caz de urgenţă majoră, de atac. Fără aceste scheme nu se putea. Nu era un minut în care să nu fii vigilent. Nu puteai să te relaxezi, adrenalina era maximă“, spune bărbatul. După un an petrecut în Afganistan, Vasile Maier s-a întors în ţară, unde şi-a continuat activitatea la Statul Major General, în Bucureşti, în diverse funcţii de conducere. Între 2008 şi 2011 a lucrat ca locţiitor în cadrul Reprezentanţei Militare a României la Cartierul Operaţional NATO, din Belgia-Mons, iar în 2013 s-a pensionat."

Sursa" Adevărul.ro

 

 


Trimiteți un comentariu