sâmbătă, 24 iunie 2017

Drăgaica

Un țăran get-beget m-a informat să am grijă pentru ziua de astazi, 24 iunie, a.c. De ce? Ia să vedem:

(†) Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul (Sânzienele – Drăgaica); † Aducerea moaștelor Sfântului Mare Mc. Ioan cel Nou de la Suceava; †) Sf. Ier. Niceta de Remesiana;

    in aceasta luna, in ziua a douazeci si patra, pomenirea Nasterii Cinstitului Slavitului Prooroc inaintemergatorul si Botezatorul Ioan.

        Acesta este marturisit de Hristos mai mare decat toti cei nascuti din femei, si mai mult de prooroc, care a saltat in pantecele maicii sale, si a propovaduit oamenilor venirea Mantuitorului nostru, si a mers mai inainte la iad, ca sa binevesteasca invierea. Acesta a fost fecior al lui Zaharia, arhiereul si al Elisabetei, cea stearpa, fiind nascut din fagaduinta. Acesta a dezlegat tacerea tatalui sau, cand s-a nascut, si a umplut toata lumea de bucurie. Drept aceea si ingerii astazi se bucura cu oamenii, si toata lumea este plina de bucurie si de veselie. Si se face soborul lui in sfanta sa casa de rugaciune, ce este in Forachia.

        Tot in aceasta zi, pomenirea soborului dreptilor Zaharia si Elisabeta.

        Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului noul Mucenic Panaghiot Chesarineanul (din Cezareea), cel ce in Constantinopol a marturisit la anul 1765.

        Tot in aceasta zi, pomenirea Sfantului Niceta de Remesiana (in Dacia).

        Numele Sfantului Niceta de Remesiana este legat de istoria Bisericii noastre stramosesti, indeosebi pentru contributia sa la raspandirea crestinismului pe teritoriul de formare al poporului roman. De asemenea, prin scrierile sale intocmite in limba latina, care au aparut si in traducere romaneasca, s-a imbogatit patrimoniul spiritual al teologiei ortodoxe romanesti.

        Numele sau este strans legat de cetatea in care acesta a pastorit, anume Remesiana, oras intemeiat de imparatul Traian, care se afla la aproximativ 30 de kilometri est de orasul Naisus (astazi Nis), intr-o regiune deluroasa, pe valea raului Nisava. El a fost pastorul acestei cetati intre anii 366-414.

        Sfantul Niceta era originar din Dacia Mediteraneea, Remesiana fiind pamantul natal al acestuia. Desi este daco-roman la origine se presupune ca acest Sfant Ierarh si-a petrecut prima parte a vietii in Apus, deoarece folosirea unei exprimari alese, precum si intrebuintarea unor izvoare de limba latina in scrierile sale, ne indreptatesc la acest lucru. Cu toate ca a scris numai latineste, Sfantul Niceta cunostea si greaca, cetatea Remesiana fiind intr-un tinut unde limba greaca isi disputa intaietatea cu limba latina; in calitate de ierarh al acestei cetati, precum si datorita activitatii sale misionare, Sfantul Niceta era indatorat sa cunoasca ambele limbi.

        Printre prietenii sai, se numara si Paulin de Nola, cu care este impreuna praznuit la 7 ianuarie, conform martirologiilor romane. Acest prieten va descrie activitatea misionara a vrednicului ierarh, care a depus un sustinut efort de evanghelizare si educare latina a popoarelor din Dacia Ripensis si Dacia Mediteraneea, imblanzind inimile barbarilor, invatandu-i sa traiasca in pace si in dreptate, cantand si slavind pe Hristos. Datorita acestei impresionante opere de convertire la crestinism, Sfantul Niceta s-a invrednicit si de numirea de "Apostol al daco-romanilor".

        in activitatea sa misionara si pastorala, el s-a folosit si de opere scrise, mostenirea literara ajunsa pana la noi aratandu-l pe autor ca un erudit teolog al timpului, care priveghea cu strasnicie la apararea dreptei-credinte. pe baza unor manuscrise, Sfantului Niceta i se atribuie urmatoarele scrieri: Despre diferitele denumiri ale Domnului nostru Iisus Hristos, Despre privegherea robilor lui Dumnezeu, Despre folosul cantarii de psalmi, precum si o lucrare care l-a facut foarte cunoscut pe neobositul apostol, un Catehism pentru cei ce se pregatesc pentru Botez, care ulterior a fost intitulat Carticele de invatatura .

        Sfantul Niceta de Remesiana este cunoscut si pentru calitatile sale de protopsalt, printre imnele bisericesti compuse de el fiind asezata la loc de cinste cunoscuta cantare Pe Tine, Dumnezeule, Te laudam, sau pe scurt, Te-Deum. , care a patruns pe teritoriul romanesc odata cu misionarii trimisi de autor. Usor de retinut, cuprinzand pe scurt invataturi esentiale mantuirii, de o curatie cristalina a credintei, imnul Sfantului Niceta a fost invatat cu usurinta de strabunii nostri, care l-au lasat mostenire din neam in neam, ajungand pana la noi.

        Asadar, Sfantul Niceta de Remasiana este o personalitate remarcabila a Bisericii Ortodoxe, distingandu-se prin rodnica sa lucrare misionara, prin viata sa cea plina de sfintenie, prin scrierile si imnele sale. Predicand si scriind intr-o latina clara si simpla. el a fost un factor de romanizare, de unitate si continuitate a populatiei daco-romane de pe malurile Dunarii si din Dacia Mediteraneea. Stralucind ca un soare al dreptei credinte in tinuturile din jurul Dunarii, Sfantul Niceta a devenit unul dintre stalpii mantuirii neamului nostru, credinciosii ortodocsi romani de astazi cinstindu-l ca o mareata podoaba a strabunilor nostri.

        Cu ale lor sfinte rugaciuni, Doamne, miluieste-ne si ne mantuieste pe noi. Amin.


Sânzienele plutesc în aer sau umblă pe pământ în noaptea de 23 spre 24 iunie, cântă şi dansează, împart rod holdelor, umplu de fecunditate femeile căsătorite, înmulţesc animalele şi păsările, umplu de leac şi miros florile şi tămăduiesc bolile şi suferinţele oamenilor.



Sânzienele îşi au originea într-un străvechi cult solar. Denumirea este preluată probabil, de la Sancta Diana, zeiţă silvestră. Sânzienele erau pe vremea lui Dimitrie Cantemir, reprezentări fitomorfe (Florile de Sânziene) şi divinităţi antropomorfe. În credinţa populară, Sânzienele sunt femei frumoase, adevărate preotese ale soarelui, divinităţi nocturne ascunse prin pădurile întunecate, neumblate de om.

Într-un cult geto-dacic străvechi al Soarelui, sânzienele erau reprezentate de traci înlănţuite într-o horă.

Nimeni însă nu le spune pe numele lor cu miez etimologic. Oamenii le zic iele acestor zâne năstruşnice. Se crede despre ele că locuiesc în văzduh, în păduri sau în peşteri, pe maluri de ape sau la răspântii şi apar noaptea la lumina lunii, rotindu-se în horă, în locuri retrase, dansând goale, cu părul despletit şi cu clopoţei la picioare, în unele legende.

Locul pe care au dansat rămâne ars ca de foc şi iarba nu mai creşte acolo. Se crede că în Noaptea de Sânziene ielele se adună şi dansează în pădure, iar cine le vede rămâne mut sau înnebuneşte.

În vremuri îndepărtate, populaţia din munţi se întâlnea pesemne la momentele solstiţiale (Sânzienele) sau echinocţiale pentru a săvârşi ritualuri închinate Soarelui. Megaliţii din Munţii Călimani pe care s-au descoperit însemne solare (rozete, soarele antropomorfizat) sunt semne ale acestor ceremoniale.

Spre deosebire de Rusalii, care sunt reprezentări fantastice aducătoare de rele, Sânzienele sunt zâne bune. Dar ele pot deveni şi forţe dăunătoare. Dacă-s păguboase, zânele îi lovesc pe cei păcătoşi cu „lanţul Sânzienelor”, stârnesc din senin şi vijelii, vătămează grânele cu grindină şi las câmpul fără de rod şi florile fără de leac.

În dimineaţa de Sânziene, înainte de răsăritul soarelui, oamenii strângeau buchete de Sânziene pe care le împleteau în coroniţe şi le aruncau pe acoperişul caselor. Dacă această coroniţă rămânea pe casă, se spunea că stăpânii casei vor trăi mult. Atunci când coroniţa aluneca spre marginea acoperişului sau cădea de pe acoperiş, în popor se spunea că stăpânii casei vor muri de tineri. În ziua de Sânziene oamenii nu trebuie să se îmbăieze, deoarece vor spăla forţele magice care îi înconjoară în această zi.



În Noaptea de Sânziene se fac focuri în care se aruncă substanţe cu arome puternice, băieţii agită făclii, se strigă şi se cântă din bucium. Localnicii din satul bistriţean Maieru păstrează un obicei vechi de câteva sute de ani. În ajunul sărbătorii de Sânziene, se aprindă focuri prin care sar pentru a se purifica.

Gospodarii încercau să afle care le va fi norocul la animale, tot cu ajutorul florilor de Sânziene. În seara din ajunul sărbătorii agăţau cununi de Sânziene, la colţul casei orientat către răsărit şi dacă, a doua zi, în coroniţe erau prinse păr de la anumite animale, sau puf şi pene de la păsări, anul era prielnic tocmai pentru animalele şi păsările oamenilor.

Florile culese în ziua de Sânziene prinse în coroniţe sau legate în formă de cruce, erau duse la biserică pentru a fi sfinţite şi erau păstrate, apoi, pentru practici magice.

De sărbătoarea Sânzienelor, în mijlocul verii, se culegeau plantele de leac.

Tot acum se făceau previziuni meteorologice: în funcţie de momentul în care răsărea Constelaţia Găinuşei, se determina perioada prielnică pentru semănatul grâului de toamnă.

Sărbătoarea Sânzienelor mai este cunoscută în popor şi sub denumirea de Amuţitul Cucului. Se crede că dacă cucul încetează să cânte înainte de Sânziene, înseamnă că vara va fi secetoasă.

În Ardeal, se mai spune că, în ziua de Sânziene, pot fi căutate comori vechi, îngropate în pământ, deoarece, în noaptea dinainte, deasupra locului unde sunt ascunse s-ar aprinde un foc. Pentru a fi plăcute feciorilor, fetele se spălau pe cap, în această zi cu fiertură de iarbă mare. Pentru a scapă de boli, fetele şi nevestele se scăldau ritual în ape curgătoare iar pentru a se umple de fertilitate, femeile se tăvăleau dezbrăcate în rouă, dimineaţa, înainte de răsăritul Soarelui. Roua trebuie adunată în zori de pe plante, în locuri necălcate, pe o pânză albă, stoarsă apoi într-o oală nouă. Bătrânele care se ocupă de asta, aduc apoi roua în sat, fără a vorbi pe drum şi evitând să întâlnească pe cineva. Cu această rouă se vor spăla fetele care vor să se mărite repede, dar şi femeile măritate care vor să fie iubite de soţi şi să aibă copii frumoşi şi sănătoşi.

O superstiţie legată tot de dragoste spune că îndrăgostiţii care fac împreună baie în râu sau în mare de Sânziene se vor iubi toată viaţa.

În ziua de 24 iunie a fiecărui an bisericesc, Biserica Ortodoxă face pomenirea Naşterii Sfântului Ioan Botezătorul, cunoscută în popor şi cu denumirea de Drăgaica sau Sânziene. Ioan Botezătorul a fost adus pe lume la bătrâneţe de Elisabeta. Zămislirea a pregătit minunea naşterii Mântuitorului dintr-o fecioară. Naşterea aceasta a avut loc cu şase luni înainte de cea a Domnului lisus Hristos. Sărbătoarea apare atestată documentar în secolele IV-V, când se fixează definitiv şi data Crăciunului.

Galium este denumirea botanica a plantei cunoscuta in popor sub numele de sanziene sau dragaica. Drăgaica este o plantă răspândită pe ogoare, câmpii, de-a lungul drumurilor, usor de recunoscut, avand flori galben- aurii, asemănătoare florii- miresei.
Văzute de la distanţă, florile seamănă cu o ploaie de stele, cele 4 petale fiind aşezate în semnul Sfintei Cruci, ceea ce a incetăţenit credinţa că această plantă a fost binecuvântată de Dumnezeu.


La sate, fetele mari culeg de pe camp flori de sanziene si impletesc cununi. Apoi arunca peste case coronitele impletite. Daca se lovesc sau se agata de horn, vestesc o cununie apropiata. De asemenea, in zorii zilei de 24 iunie (Dragaica), flacaii se aduna in cete si strabat satele, cu flori de sanziene la palarii.Cu aceasta ocazie se alege „Dragaica” , una dintr-un grup propus de sapte fete. Ea trebuie sa fie cea mai frumoasa, cea mai cuminte si cea mai buna dintre fetele satului. Va fi impodobita si cu spice de grau.





Trimiteți un comentariu