joi, 15 iunie 2017

Fructe de sezon


Cum acţionează asupra organismului fructele-vedetă ale verii. Terapii naturiste cu cireşe, pepene roşu sau caise









Preferate în sezonul de vară, cireşele, caisele sau pepenele roşu sunt delicatesele care protejează organismul de acţiunea bolilor. Ce le face speciale sunt numeroasele vitamine şi minerale pe care le conţin.

Dincolo de gustul dulce şi aromat, cireşele au şi un puternic efect antiinflamator. Specialiştii în medicină naturistă susţin de asemenea, că aceste fructe reglează colesterolul, au efect antioxidant şi protejează celulele împotriva bolilor degenerative.

Secretul puterii miraculoase a cireşelor se ascunde în compoziţia chimică din aceste fructe. Este vorba despre vitamine din complexul B (B1, B2, B6), care ajută organismul să se încarce cu energie. De asemenea, cireşele conţin o cantitate impresionantă de provitamina A.

„Cireşele pot fi consumate sub diverse forme, pentru că ajută organismul. Au efect antioxidant şi ajută şi în curele de imunitate" este opinia Roxanei Tomescu, specialist în medicină alternativă.

Caisele protejează bila

Atât fructul de cais, cât şi sâmburele caiselor conţin concentraţii mari de vitamina B17, substanţă cunoscută în literatura de specialitate sub numele de „amigdalină". Acerastă substanţă ajută la stimularea sistemului imunitar, având rolul de a susţine activitatea celulelor protectoare a corpului să elimine virusurile şi bacteriile.



Medicii recomandă consumul zilnic de sâmburi de caise, deoarece aceştia ajută şi la stimularea memoriei sau protecţia fierii.

„Chiar şi caisele joacă un rol important în protecţia organismului. Recomandat este ca aceste fructe să fie consumate sub formă crudă, fără a fi procesate în vreun fel. Efetul fructului crud este mai benefic" mai spune Roxana Tomescu.

Terapia cu pepene roşu

Testele arată că 100 de grame de pene roşu sau galben 30 de calorii, 1 gram de fibre, 10 grame de zahăr, 1 gram de proteine, vitamina A, C, E, D, niacină, tiamină, vitamina B6, B12, acid pantotenic şi numeroase minerale precum fierul, calciul, magneziul, manganul, potasiul, fosforul, zincul, sau seleniul. 




În afară de aceste beneficii nutriţionale incontestabile, cercetările realizate în ultimii ani au scos la iveală numeroase efecte benefice ale consumului de pepene roşu asupra sănătăţii. Astfel, conţinutul extrem de scăzut de grăsimi şi colesterol şi nivelul crescut de antioxidanţi (licopenul) din pepene face din acest fruct un aliat de nădejde în lupta cu radicalii liberi, protejând astfel vasele de sânge şi împiedicând îngroşarea pereţilor arteriali.


Trimiteți un comentariu