luni, 12 iunie 2017

Pulică Tănase TeleOrmăneanul, făcătorul de guverne


Cum plănuieşte Dragnea să scape de Grindeanu. Cine e de partea premierului









Potrivit unor surse social-democrate, Liviu Dragnea va forţa demisia premierului Sorin Grindeanu în şedinţa de miercuri a Comitetului Executiv, for de conducere pe care îl controlează. Însă Grindeanu nici nu se gândeşte să renunţe cu una, cu două la funcţie. Ce urmează?

PSD este tot mai aproape de o criză internă. Potrivit unor surse din conducerea partidului, Liviu Dragnea nu încearcă doar remanierea unor miniştri, ci chiar trântirea întregului Executiv, pentru a scăpa de premierul Sorin Grindeanu.  Liderul PSD a anunţat duminică seară că a terminat evaluarea Guvernului, iar zilele acestea ar trebui să convoace fiecare ministru, individual, pentru a-i prezenta raportul analizei. Aceste discuţii ar fi trebuit să înceapă încă de luni, însă Liviu Dragena a stat ieri în biroul său de la Camera Deputaţilor fără a se întâlni cu vreun ministru. După-amiază, ca să nu mai dea ochii cu presa, Dragnea a preferat să iasă printr-o uşă lăturalnică.

Surse din PSD au declarat pentru „Adevărul“ că, oricum, discuţia faţă-n faţă cu membrii Guvernului e „doar pentru presă“, concluziile evaluării urmând să fie prezentate în Comitetul Executiv Naţional (CEX), care va avea loc săptămâna aceasta, cel mai probabil miercuri. CEX-ul adună toţi vicepreşedinţii partidului şi toţi liderii din teritoriu. Acolo se va tranşa soarta Guvernului. „În urma concluziilor o să vedem: este nevoie să ajungem la o schimbare a unor membri ai Guvernului? Este suficient să se adopte nişte mecanisme administrative, de fluidizare a circuitului documentelor sau va fi nevoie de alte măsuri? Va fi o discuţie deschisă în Comitetul Executiv", spunea, duminică seară, Liviu Dragnea, întrebat dacă e posibilă o schimbare a Guvernului.

Cine e de partea lui Grindeanu
Sursele citate susţin că, în timpul şedinţei, e foarte posibil să existe o voce care să ceară demisia premierului Sorin Grindeanu. „Nu trebuie să fie neapărat Liviu Dragnea cel care propune schimbarea premierului, ci un lider din teritoriu sau un vicepreşedinte. Dar asta e o chestiune de formalitate. Apoi, prin vot, se va decide“, spun sursele citate.

În PSD, cuvântul  „formalitate" are următorul înţeles: a regla conturile cu mâna altuia. Concret, în timpul CEX-ului, unul dintre oamenii fideli lui Liviu Dragnea va cere mazilirea lui Grindeanu, iar liderul PSD va motiva apoi că partidul a cerut o schimbare, iar el, ca preşedinte, nu a făcut altceva decât să supună la vot. „Dragnea controlează CEX-ul, cu două-trei excepţii. Amintiţi-vă de cazul Şerban Nicolae", au spus surse din conducerea PSD pentru „Adevărul". În urmă cu o lună, când Dragnea a hotărât schimbarea lui Şerban Nicolae din funcţia de preşedinte al Comisiei Juridice, votul a fost covârşitor de partea liderului PSD. A existat o singură abţinere, a lui Codrin Ştefănescu, care nu e nici pe departe vreun disident: e prieten şi cu Şerban Nicolae, şi cu Liviu Dragnea, aşa că, pentru echidistanţă, n-a fost nici pro, nici contra.

„Soarta lui Grindeanu nu ţine de vot, ci de Liviu Dragnea. Dacă se ajunge la vot, înseamnă că Dragnea vrea să trântească Guvernul. Dacă nu, înseamnă că Dragnea s-a răzgândit", au explicat sursele citate, care au mai adăugat că singurul susţinător al premierului Sorin Grindeanu în şedinţa de miercuri va fi liderul PSD Vrancea Marian Oprişan.

Un alt suporter al lui Grindeanu este şi primarul Iaşiului, Mihai Chirica, însă acesta nu va participa la şedinţa CEX, întrucât a fost suspendat din toate funcţiile de conducere în PSD, după ce l-a criticat pe Dragnea ca urmare a OUG 13. „Nu mi-a plăcut atitudinea unor colegi din partid, care s-au gândit ei să dea cu pietre în premier, doar ca să îi fie pe plac lui Dragnea. Grindeanu nu trebuie să plece, ci trebuie să fie ajutat. El a ajuns acolo nu în urma unui concurs, ci pentru că l-a susţinut partidul. Păi cum să îl dai jos la şase luni, când tot tu l-ai pus acolo? Dacă acum îl dai jos, înseamnă că eşti dus cu pluta. Asta încerc să-i explic lui Dragnea. Nu poţi să faci asta. Dacă faci aşa ceva, atunci rămâi cu pluta. Dar văd că ei nu ştiu să facă politică. Mă ia şi râsul când mă uit, ei sunt într-un alt film", a spus primarul Mihai Chirica. Alţi membri PSD cu greutate care-l susţin pe Grindeanu mai sunt Victor Ponta şi Ioan Rus.

Grindeanu, nici gând să plece
Liviu Dragnea mizează pe faptul că o decizie covârşitoare împotriva Guvernului adoptată de CEX îl va forţa pe Sorin Grindeanu să demisioneze. „Nu cred că Sorin Grindeanu va proceda ca Radu Vasile", a spus Liviu Dragnea. În 1999, după ce ţărăniştii i-au retras sprijinul politic, Radu Vasile a refuzat să demisioneze şi s-a baricadat în biroul său din Palatul Victoria. Potrivit unor surse din anturajul premierului, Sorin Grindeanu nu are de gând să demisioneze nici măcar în urma unui vot negativ primit în CEX. Aşa că singura şansă pentru Liviu Dragnea rămâne o moţiune de cenzură care să ducă la căderea Guvernului Grindeanu. Însă e o armă cu două tăişuri, pentru că liderul PSD ar ajunge apoi la mâna lui Klaus Iohannis pentru desemnarea unui nou premier.
 sursa: Adevărul.ro


Trimiteți un comentariu