duminică, 9 iulie 2017

Imbecilii în comunism la mare preț.


Regele slugărniciei din România. Cum a reuşit să parvină un strungar dormind pe preşul din faţa camerei lui Ceauşescu









Emil Bobu a fost unul dintre cei mai importanţi demnitari români din perioada comunistă, consilier personal al lui Nicolae Ceauşescu. Totodată, Emil Bobu a fost considerat exemplul slugărniciei perfecte, fiind protagonistul unor întâmplări ilare şi groteşti în acelaşi timp.

De cele mai multe ori în perioada comunistă, dacă dovedeai supunere necondiţionată regiumului dar şi un anumit tip de slugărnicie, promovarea în aparatul de stat dar şi urcuşul pe scara socială era garantat. Slugărnicia şi obedienţa deveniseră calităţi esenţiale pentru reuşita în sânul partidului. Nu conta cine, ce studii absolvise, din ce mediu provenea şi dacă era capabil sau nu. 


Slugărnicia faţă de partid şi de liderul comunism ţinea loc şi de diplomă şi de calităţi. De altfel Ceauşescu a fost recunoscut pentru dorinţa de a promova în jurul său personaje supuse care să-l aprobe în tot ceea ce făcea necondiţionat. Numeroşi demnitari comunişti au promovat pe baza acestui servilism. Se spune însă că nimeni nu a reuşit să-l întreacă pe Emil Bobu, un botoşănean care întrunea toate calităţile cerute de regim dar agreate şi de Nicolae Ceauşescu. Emil Bobu a ajuns consilier personal al lui Nicolae Ceauşescu, a fost decorat şi a fost inclusiv ministru de Interne. Povestea lui este presărată cu momente anectodico-groteşti, momente care de fapt demonstrează ceea ce-i trebuia unui demnitar pentru a fi agreat de regim.


Copil de ţăran, ajuns peste noapte demnitar


Emil Bobu s-a născut pe 22 februarie 1927 în satul botoşănean Vârful Câmpului. Era fiul unor ţărani săraci şi a reuşit să facă doar 7 clase. Imediat începe munca. Mai precis ajunge ucenic de strungar în fier la Uzinele "Nicolina„ din Iaşi. "Din părinţi cu gospodărie mică, având o gospodărie de 1, 5 hectare pământ arabil şi o casă ţărănească(...)Din anul 1941-1943 am lucrat pământul în gospodărie şi cu părinţii şi în majoritatea timpului eram trimis să lucrez la chiaburii din sat, iar în 1942 şi începutul lui 1943 am lucrat pe fosta moşie a boierului Roseti Scarlat.", scria Bobu într-o autobiografie din 1955.  Deşi abia învăţase să scrie şi să citească Emil Bobu a progresat însă la alte capitole. De exemplu s-a implicat trup şi suflet în "ridicarea comunismului în România". A devenit tot ceea ce-şi dorea partidul de la cetăţenii români. Era obedient, nu crâcnea în faţa liderilor politici şi mai ales era foarte săritor când aceştia îi cerea să facă un lucru sau altul. 


Era desemenea un comunist deosebit de activ. Tocmai de aceea cu cele 7 clase, reuşeşte în scurt timp să obţină diploma de drept, absolvind cursurile la fără frecevenţă. După absolvirea „Şcolii juridice de la Iaşi“, în 1950, cariera lui Bobu devine fulminantă. Este numit imediat  consilier juridic principal la Ministerul Justiţiei şi culmea culmilor, deşi nici măcar nu făcuse armata este promovat locotenent major şi implicit primeşte funcţia de procuror la Parchetul Militar Bucureşti. Adică fără nicio zi de instrucţie, putea cerceta militarii de carieră. Mai mult decât atât din 1952 ajunge procuror la Procuratura Generală cu gradul de căpitan şi şef al Biroului Supraveghere Judiciară. 


Îşi completează studiile la Facultatea de Ştiinţe Juridice dar bineînţeles la fără frecvenţă. Într-o primă fază, văzând această ascensiune fulminantă ar crede că este vorba de un geniu. Un copil de ţăran, ajuns strungar şi apoi peste noapte consilier juridic şi mai apoi procuror. Ce să mai vorbim că din 1972 acesta ajunge consilier al lui Nicolae Ceauşescu şi mai apoi chiar Ministru de Interne. Emil Bobu a devenit în doar două decenii unul dintre cei mai importanţi demnitari a României comuniste, doar cu şapte clase, o ucenicie de strungar şi studii la fără frecvenţă.


Slugărnicia poate face minuni


Explicaţia avansării rapide a lui Emil Bobu, este oferită de afilierea sa politică. Încă de când era ucenic strungar, Bobu este un comunist fervent. Ascultă şi execută tot ce i se zice. A devenit un îndoctrinat perfect. Nu numai că îndeplinea toate sarcinile trasate de partid dar mai dădea dovadă şi de iniţiativă, bineînţeles cu acelaşi zel comunist. “Bobu reprezintă un caz de depersonalizare dramatică. Nu ştiu cum îi arăta în realitate firea, dar, din nenorocire, i-a fost percepută, de la bun început, numai uriaşa disponibilitate de subordonare. N-am mai întâlnit un om capabil să disimuleze în asemenea grad, să nu poată ieşi nici un milimetru din cuvântul superiorului, să nu găsească puterea de a-l contrazice măcar într-un punct cât de mic", preciza ideologul de partid Dumitru Popescu după 1990. 


Bobu şi-a început activitatea propriu-zisă sub ordinele lui Petre Lupu, un comunist ilegalist care l-a ajutat să acceadă. Bineînţeles l-a plăcut pe Bobu pentru slugărnicia şi excesul său de zel. Era omul potrivit pentru comunism. Tocmai de aceea urcă rapid pe scara de partid.   "Este integrat în aparatul CC al PMR, ajunge instructor (functie cheie in acel furnicar al represiunii politice, politiste si ideologice). Lucrează în secţia organizaţii de masă, în subordinea lui Petre Lupu şi a lui Nicolae Ceauşescu. Se poate prespune că ilegalistul ieşean Petre Lupu a fost patronul său în acel sistem clientelar. După moartera lui Dej, face parte din grupul aparatului de partid utilizat de Ceauşescu pentru a se debarasa de baronii defunctului dictator şi a-şi impune puterea personală.", scria reputatul Vladimir Tismăneanu fost preşedinte al Comisiei Prezidentiale de Analiză a Dictaturii Comuniste din România, într-un articol publicat pe contributors.ro. În aceste condiţii, Bobu, fără să aibă studii temeinice şi fără să facă armată, s-a ales şi cu grad militar şi cu funcţie de procuror general. Mai mult decât atât slugărnicia l-a împins în apropierea lui Ceauşescu.


A dormit în faţa uşii, pe preşul lui Ceauşescu


Apropierea de Ceauşescu s-a realizat într-un mod anecdotic şi cu iz de legendă urbană. Mai precis se spune că în anii 60, Ceauşescu a făcut o vizită oficială la Iaşi, acolo unde Emil Bobu, era una dintre cele mai importante cadre ale PCR. Practic era responsabil cu primirea liderului comunist. Bobu a fost atât de slugarnic şi a încercat atât de zelos să intre pe sub pielea lui Ceauşescu, că s-a culcat efectiv pe pragul uşii de la camera unde dormea acesta. Garda de corp l-a găsit pe Bobu, ghemuit la propriu pe preşul din faţa uşii. Bobu şi-a motivat gestul prin dorinţa de a-l şti în siguranţă pe dictator. Efectul a fost cel scontat. Ceauşescu a fost impresionat de gestul comunistului de la organizaţia ieşeană şi automat l-a promovat. L-a primit inclusiv în cercul său restrâns, devenind consilier personal în 1972. 


Ajuns în preajma lui Ceauşescu, Bobu nu s-a dezminţit, era considerat "sluga perfectă". Atunci când alături de alţi obedienţi juca cărţi sau alte jocuri de societate cu Ceauşescu, se străduia să piardă mereu, iar atunci când Ceauşescu spunea ceva, îl aproba instinctiv înainte de a termina. "Bănuiesc, mai degrabă, că i se dereglase aparatul de reacţie. Nici nu apuca celălalt să-şi termine fraza, şi el începea să bâţâie din cap, în semn de aprobare. Ba nici nu era nevoie să vorbească acela, el îi citea gândul din privire şi-i venea frenetic în întâmpinare", scria tot Dumitru Popescu. Proverbială este şi o altă întâmplare, prin care Bobu îşi arată servilismul.  Se spune că într-o iarnă grea Ceauşescu a interzis circulaţia maşinilor. Cum se topise zăpada,Ceauşescu i-a întrebat pe consilieri dacă se dea sau nu drumul la circulaţie. Atunci Bobu ar fi sărit cu slugărnicia cunoscută şi l-ar fi sfătuit pe dictator. " Tovarăşe preşedinte, poporul vă iubeşte, poporul îşi doreşte să mai lăsaţi o săptămînă-două, tot aşa, fără circulaţie, că e aerul mai curat, mersul pe jos e sănătos". 


"Fiţi cuminte, vă rog, tovarăşe Corbu"


De poveste este şi o altă întâmplare, scoasă la iveală de Vladimir Tismăneanu. Se spune că în cadrul unor întâlniri oficiale de la reşedinţa lui Ceauşescu de la Snagov, labradorul Corbu, un câine de care Ceauşescu nu se despărţea niciodată a început să mârâie. În acel moment a intervenit Emil Bobu. Felul cum i-a vorbit animalului este însă comic şi grotesc în acelaşi timp. „Fiţi cuminte, vă rog, tovarăşe Corbu!". De altfel datorită acestei slugărnici, Bobu este preluat de Elena Ceauşescu care se pare avea nevoie de un astfel de om. Obedienţa şi servilismul lui Bobu, au fost răsplătite de prima doamnă a României comuniste cu funcţii uluitoare. Din când intră în anturajul ei personal Bobu este numit secretar al Comitetului Central al PCR cu probleme de cadre şi organizatorice dar a deţinut şi funcţia de viceprim-ministru al Guvernului în perioada 1980-1982. Emil Bobu era unul dintre cei mai înalţi demnitari comunişti. "Emil Bobu nu a avut aproape nicio calitate care să sară în ochi, în afara slugărniciei sale de primă calitate. 


Probabil că va rămîne într-o istorie a slugărniciei, dacă asta se va scrie. Bobu a ţinut aproape de Ceauşescu, deşi au mai fost şi alţii care au rîvnit un loc lîngă Marele Cîrmaci. Dar Bobu avea, spre deosebire de ceilalţi slugărnicia potrivită la locul potrivit“, preciza scriitorul Ioan T. Morar pe blogul său personal. Sub aripa Elenei Ceauşescu, până şi soţia lui Emil Bobu,ajunge Ministru al Justiţiei, deşi avea doar patru clase. În loc să o temepereze, Bobu îi cântă strună Elenei Ceauşescu şi face tot ce i se cere. " Este responsabil, alături de aceasta, de cea mai închistată şi agresivă politică anti-intelectuală şi meritofobică care putea fi închipuită.",scria Vladimir Tismăneanu. Emil Bobu a fost prins în 1989 şi condamnat la închisoare pe viaţă pentru genocid. Apoi pedeapsa i-a fost comutată de Curtea Supremă de Justiţie la 10 ani de detenţie pentru complicitate la omor deosebit de grav. În cele din urmă a făcut şapte ani de puşcărie fiind eliberat condiţionat. După eliberare Emil Bobu a dus o viaţă retrasă până la moartea sa din 2014.




 


Trimiteți un comentariu