vineri, 7 iulie 2017

Legea pumnului la Universitatea Politehnică București

Atenționare: Tovarăși nu acoperiți fărădelegile, hoția la UPB! Miroase urât până la mine in sat.

Costoiu, despre profesorul Oprean, batut de doi luptatori profesionisti de kickboxing: Daca cel care se afla la originea agresiunii va fi condamnat, sanctiunea va fi drastica









Rectorul Universitatii Politehnice din Bucuresti Mihnea Costoiu afirma ca, in cazul lui Valentin Croitorescu, cadrul didactic suspectat ca s-ar afla la originea agresarii profesorului Mircea Oprean, va fi decisa cea mai drastica sanctiune, mergand pana la desfacerea contractului de munca, daca acesta va fi condamnat, potrivit news.ro. Costoiu a precizat insa ca institutia de invatamant nu se implica in conflict si ca este o ancheta in derulare, instanta de judecata avand ultimul cuvant.

"Nu implicam institutia de invatamant intr-un conflict personal dintre doua cadre didactice. Este o ancheta in derulare. Dar daca instanta il va gasi vinovat pe unul dintre cei doi si il va condamna, atunci vom lua cele mai drastice masuri, aidca desfacerea contractului de munca", a explicat rectorul Politehnicii.

Legat de sesizarea de plagiat facuta de prof Mircea Oprean si care il vizeaza pe conferentiar dr ing. Valentin Croitorescu, rectorul UPB a spus ca aceasta isi urmeaza cursul.

"Este o sesizare de plagiat pe numele lui Valentin Croitorescu. Aceasta isi urmeaza cursul. Comisia de etica parcurge etapele prevazute de lege privind evaluarea faptelor incriminate. Daca se va dovedi palgiatul, atunci se vor lua masurile legale, asa cum prevede legea, retragerea titlului dobandit in urma publicarii unei lucrari plagiate. Lucrurile sunt foarte clare", a mai spus rectorul Mihnea Costoiu.

Mircea Oprean, a ajuns la spital, dupa ce, in seara zilei de 18 mai, a fost batut de catre o persoana necunoscuta pe o strada din sectorul 6 al Capitalei. Politistii au declansat atunci o ancheta pentru loviri sau alte violente, Oprean fiind audiat la spital. Din declaratiile date politistilor, a reiesit ca ar fi fost lovit cu pumnii, pe neasteptate, de catre o persoana pe care nu o cunoaste.

Politisti din cadrul Directiei Generale de Politie a Municipiului Bucuresti, sub supravegherea unui procuror din cadrul Parchetului de pe langa Judecatoria Sectorului 6, au facut miercuri dimineata trei perchezitii domiciliare in municipiul Bucuresti, fiind emise si trei mandate de aducere, in cazul agresarii fostului ginere al lui Nicolae Ceausescu, profesorul Mircea Oprean. Doua mandate ii vizau pe cei doi luptatori de kickboxing suspectati ca l-au agresat pe Oprean, iar cel de-al treilea il viza pe Croitorescu.

Dupa audieri, cei doi luptatori, Sandu Ion Paul si Chivu Viorel Alexandru, au fost retinuti, iar joi acestia au primit mandat de arestare pe 30 de zile.

Mircea Oprean a declarat joi seara la Antena 3 ca se afla in comisia care a descoperit ca Valerian Croitorescu a plagiat si ca este nasul de botez al fiului acestuia.


Trimiteți un comentariu