joi, 3 august 2017

Atentat la securitatea națională

Sindicaliștii din poliție trag SEMNALUL de ALARMĂ: risc de SECURITATE NAȚIONALĂ

Autor: Lucian Negrea, Reporter

Publicat: 13:33






Sindicaliștii din poliție susțin că recentul val de pensionări din poliție și din Armată constituie un risc la adresa securității naționale, dar ar putea afecta și tratatele semnate cu NATO. Cei din Sed Lex explică că odată ieșiți la pensie, polițiștii sau militarii nu sunt ușor de înlocuit și asta va conduce la vulnerabilizarea sistemului. Cea mai mare problemă este în poliție, acolo unde există și așa un deficit de personal, iar după valul de pensionări situația va fi și mai dramatică.

Citește și: Traian Băsescu nu uită şi nu iartă. Cui dedică sloganul 'Ieşi afară, javră ordinară!'

Citește și: Ministrul Justiţiei, dezvăluire explozivă despre arhiva SIPA. A fost sesizat Parchetul

”Valul de cereri de trecere în rezervă înregistrat la cel mai înalt nivel al instituțiilor militare din România, poate fi pus pe tema spaimei unor oameni din armată, poliție sau servicii speciale de a nu rămâne fără o pensie consistentă în viitor.

Însă, intenția actualului guvern de a modifica modelul de indexare a pensiilor speciale, tinde să aibă efecte perverse în sistemul de securitate națională și ar putea altera chiar și relația cu aliații din NATO.

27 de generali din MApN, SRI și MAI au fost trecuți în rezervă în ultimele zile, iar problema înlocuirii acestora cu alți ofițeri experimentați rămâne sub semnul întrebării, câtă vreme și subordonații de pe treptele imediat inferioare ar putea fi tentați să își conserve o pensie mulțumitoare pe care o pot recepționa în cazul retragerii imediate”, susține cei de la Sed Lex, într-o analiză pentru STIRIPESURSE.RO.

Întrebați dacă a fost o gafă a Guvernului sau o lovitură intenționată, cei de la Sed Lex susțin că situația actuală are o influență deosebită asupra securității naționale.

”Nu sunt de blamat cei care doresc să prindă o pensie mai bună. Nu trebuia să se întâmple așa ceva. Are o influență deosebită asupra securității naționale.

Numărul celor care pleacă este alarmant și în al doilea rând, pleacă oameni care au o experiență mare, mai ales din Armată, oameni pregătiți în sistemul NATO.

Nu ai pe cine pune în loc. Ca să pregătești un ofițer din armată, un ofițer din servicii, un ofițer din poliție, îți trebuie ani și ani de zile. Nu e ca și cum te duci să dai un anunț la ziar și îi găsești un înlocuitor. Din acest punct de vedere, putem spune că securitatea națională este decapitată.

Spre exemplu, pentru a obține o funcție de conducere, un operativ din serviciile de informații are nevoie de un rodaj de minim 8 ani. În MApN, un comandant de pluton necesită minim 5 ani de pregătire specifică.

În poliție pregătirea unui manager necesită ani şi ani de experiență în sistem.

„Este o lovitură dură dată sistemului de securitate națională". Și asta în situația internațională actuală, care este destul de complicată. Nu avem argumente să spunem că este o lovitură intenționată sau că este doar o simplă gafă. Ar trebui să fie un subiect de analiză foarte serios din partea CSAT și a președintelui. Noi în loc să ne întărim puterea de apărare o slăbim.

Spre exemplu, în Ministerul Afacerilor Interne, o analiză nu mai veche de o săptămână arata un deficit de peste 20.000 de persoane.

„E ceva incredibil! Sunt deja 6.000 de cereri de ieșire la pensie depuse în jumătate de an în poliție”.

Inclusiv, Poliția de Frontieră pare decapitată, 15 din 16 șefi înaintând cereri de ieșire la pensie.

Sperăm că actualul Guvern va da dovadă de multă luciditate şi echilibru în viitoarele decizii şi nu va pune totul pe seama unor excese sau scăpări legislative.

Sperăm să nu intre în istorie negativ”, mai arată cei de la Sed Lex.

 


Trimiteți un comentariu