marți, 8 august 2017

Crede și nu cerceta!


Săptămâna trecută, pe aeroportul din Viena, m-a lăsat perplex o imagine tulburătoare: lumea fără job-uri e deja aici





Aeroportul din Viena (Foto: Guliver Getty Images)

Mă vântur foarte des pe la Viena cu ocazia slujbei itinerante pe care o am. Pentru mine, aeroportul de acolo a devenit de vreo cinci ani de zile ce era stația de metrou Grozăvești în studenție, un spațiu familiar, aproape acasă cu colțuri preferate și un aer general predictibil de bine. În plus, ca în orice relație adevărată și profundă, manifest o anume ambivalență, afecțiune caldă și ură după cum vin la rând ansele oboselii cronice de navetist.

Săptămâna trecută, am observat perplex că majoritatea lucrătorilor de la check-in au dispărut subit. Doar vreo câțiva din poate o sută de funcționari au rămas pe poziții la ghișeele dedicate „senatorilor" și călătorilor de la clasa business. Pasagerii își cântăreau singuri bagajele, își lipeau de valiză eticheta tipărită automat, își ridicau tichetul de îmbarcare și la revedere.

Eu unul nu am decât experiențe excelente cu personalul de la check-in din aeroportul cu pricina. Toți cei cu care am interacționat în acești ani au fost foarte amabili până la curtoazie, mereu dispuși să răspundă cordial la același întrebări idiotizate. Îmi dau seama că „script-urile" lor erau tot o formă de programare prin training și totuși înlocuirea lor cu o imprimantă inteligentă, câțiva extra senzori și atât mi se pare și acum șocantă, chiar după ce unda inițială de uimire s-a resorbit.

Ce vor fi făcând oamenii aceia - majoritatea cărora nu păreau să fi făcut altceva în viața lor profesională?  

Mineri, șoferi, vânzători și în genere lucrători, uniți-vă!

Citesc de asemenea că în multe supermarket-uri vest-europene, casierele au fost înlocuite de stații de lucru complet automatizate, unde cumpărătorul face socotelile și plătește singur. Asta nu ar trebui să fie mare bătaie de cap, înlocuirea unor ocupații fără prea mare calificare profesională, rău plătite nu poate să fie decât o formă dezirabilă de progres.

Dar imediat îți vine în gând că întreaga profesie a șoferiei este iminent amenințată de pilotul automat. Camioane care se conduc singure, flote de autoturisme care se deplasează autonom sunt deja realitate. Viitorul este deja prezent, doar deocamdată inegal distribuit. Se estimează că aproximativ 10% din forța de muncă globală este angajată în industria transporturilor. O subită schimbare de paradigmă în acest domeniu va lăsa fără ocupație sute de milioane de oameni a căror elasticitate de carieră îmi pare dubitabilă. Ce recalificare profesională va face șoferul Ion, acum la 48 de ani, cu doi copii de întreținut și credit ipotecar pe încă 10 ani? Tragediile locale ale mineritului, evidente la noi în anii '90 și 2000, ar putea să se replice la scară globală.

Din muncă și statutul profesional ne extragem o bună parte din ceea ce ne spunem nouă înșine că suntem. Identitatea noastră funciară, care ne procură liniștea sufletească necesară supraviețuirii zilnice, va suferi cel mai probabil cel mai agresiv viol fără făptași.

De data aceasta drama însă va fi endemică. Doctori? Există forme de inteligență artificială care diagnostichează boli și prescriu tratamente. Chirurgi veți spune? Există proiecte curente care vor sfârși prin a transforma geniile neurochirurgiei în mediocre mâini de schimb în cel mai bun caz.

Poate sunteți manager, director general, de operațiuni și credeți că numai dumneavoastră sau un al individ cu pregătirea și experiența dumneavoastră în domeniu pot lua decizii inteligente pentru menținerea și dezvoltarea afacerii. Greșit. Algoritmii de învățare fac deja salturi teribile în a înțelege cum să ia decizii economice și/sau operaționale cu avantajul de a exclude consecințele „defectelor" de fabricație ale homo sapiens, emoțiile negative, bias-urile intelectuale (din care le-aș cita pe cele mai flagrante, bias-ul de confirmare a credințelor personale și sindromul CCVESTCCE - ceea ce vezi este tot ceea ce este).

Nici cei care cred că sunt suverani intangibili în micro-sfera lor de specialitate tehnică/științifică nu sunt deloc imuni la asaltul deocamdată muțesc al inteligenței artificiale. Există mașini inteligente de management al proiectului care distribuie bucăți distincte de sarcini către specialiști, le monitorizează cantitatea și calitatea producției, după care, aplicând algoritmi superiori de învățare, mașina cu pricina este capabilă ca la următoare iterație să elimine o parte dintre specialiști întrucât poate performa singură unele sarcini.

Epoca freelancer-ilor care pot lucra de acasă în proiecte de arhitectură, design, proiectare, arhitectură și aproape orice vă puteți imagina este deja în penumbra inteligenței artificiale.

Chiar și ultima frontieră a umanității, cea a cercetării științifice fundamentale de la astrofizică, fizică cuantică și până la genetică va fi cel mai probabil cucerită de mașini suficient de puternice ca viteză și capacitate de calcul.

Libertate și timp liber, o combinație letală pentru un om foarte recent despărțit de sens

Într-o lume în care toate meseriile sunt făcute de roboți, ce mai rămâne umanității? Întrebarea mi se pare cutremurătoare pentru că răspunsul trebuie necesar să cuprindă cumva și potențialul de rău fără limite de care suntem capabili ca specie.

Chiar și în cazul improbabil în care mașinile vor eradica sărăcia, bolile și mai toți dăunătorii umanității, teamă mi-e că plictisul, vidul de sens și iresponsabilitatea ne va conduce către auto-extincție.

Poate totuși Inteligența Artificială, ca progenitură a umanității va găsi înțelepciunea, care ne eludează pe noi, de a proteja specia „părinte", așa cum natural te aștepți ca fiii să-și protejeze și să-și cultive părinții.

Poate vom ajunge o specie-Bichon pentru Mințile Superioare care nouă ne vor părea a fi aidoma zeilor, dacă nu cumva vom ajunge cu timpul, uitând cine le-a creat, să credem că sunt chiar Dumnezeu.

Mă gândesc, cu puținul pe care îl știu, că cel mai fericit scenariu pentru umanitate ar fi unul în care Inteligența Artificială ar putea fi transplantată cumva în creier așa cum azi facem transplanturi de inimă, plămâni, ficat. Poate că imaginea din Matrix în care Neo își racordează creierul la un server printr-un furtun și învață aproape instant ju-jitsu ar putea fi singura cale prin care în loc să creăm o specie care ne va substitui, ne vom putea eleva umanitatea până în punctul critic în care ne vom putea depăși limitele autodistructive.

Dacă la naștere fiecare bebeluș ar putea avea un chip de memorie în care să fie stocate toate tragediile semnificative ale umanității și ceea ce a condus la distrugere, poate nu am repeta zombificați toate păcatele trecutului, cu costul insuportabil al dispariției inocenței. Deși un astfel de scenariu utopic nu poate scăpa de proiecția distopică a unor Mega Inteligențe deturnate, hack-uite de mai cine știe ce entitate malefică.

Nu știu cum va arăta viitorul care de fiecare dată pare mai bizar decât ne putem imagina. În unele privințe, viitorul seamănă aproximativ bine cu proiecțiile noastre, în multe altele el este radical diferit, până într-acolo încât pare de negândit. După ce Galileo a descoperit cele patru luni galileene ale lui Jupiter, visătorii zilelor acelea își imaginau o călătorie spre Jupiter cu ce altceva decât cu o corabie zburătoare cu mult mai multe vele. Nimeni nu-și putea imagina vidul cosmic și distanțele incomprehensibile interplanetare. Vântul trebuie să fi fost, li se părea vechilor, o constantă universală.

Neliniștea și nesiguranța sunt pedepse mai crunte decât problemele viitoare pe care le proiectează

În fapt, singura problemă relevantă este managementul angoasei existențiale pe care ți-o procură perspectiva de a fi transformat într-o identitate inutilă. Reconversia profesională este un mit la scară socială excluzând pe cei până la 20 și ceva de ani, care nu au încă amprenta grea a unui eu decis în mare parte.

Poate cu mai mult timp la dispoziție vom reuși să ne împlinim potențialul uman? Vom fi mai creativi? Vom fi mai contemplativi și poate mai înțelepți? Mi se pare destul de improbabil. Am văzut personal destule persoane eliberate de tirania grijii de mâine, ba chiar de obligația de a munci, întrucât viitorul le era „asigurat". Visul de a aur al pensionării la 30 de ani, este un coșmar de fapt, pentru că după doar câteva luni de dolce far niente, mintea intră într-un soi de transă căutând febril ținte, scopuri, o fantasmă oarecare de urmărit. Ziua perpetuă de plajă în decoruri exotice devine repede un coșmar.

Sunt azi mult mai puțin preocupat de spectrul inegalităților sociale supreme generate de distribuția proprietății asupra mașinilor și Inteligenței Artificiale, chiar dacă ar putea duce la conflicte majore fără precedent luând în considerare precedentele istorice ale inechității radicale. Mai degrabă mă agită perspectiva timpului liber pentru umanitatea care nu știe ce să facă cu libertatea.

Dar poate există o speranță firavă pentru o lume mai bună în care Inteligența Artificială și Umanitatea coexistă simbiotic așa cum trăim cu biomul de bacterii benefice din intestine ce ne ajută să digerăm și să asimilăm hrana de zi cu zi.

Niște pitici (noi) cățărați pe umerii unor giganți dotați cu inteligență artificială

Fostul campion mondial la șah Gary Kasparov a fost învins în 1997 o dată de computerul IBM Deep Blue. Nimeni, spune el, nu-și mai aduce aminte că maestrul a învins computerul în prima partidă, toată lumea a lamentat căderea unei „ultime redute" a umanității. Între timp totuși interesul pentru șah nu a dispărut, în ciuda faptului că până și cea mai umilă aplicație gratuită de șah disponibilă azi poate efectua mai multe operații pe secundă decât Deep Blue.



Gary Kasparov vs Deep Blue

Gary Kasparov spune că destinul este cooperarea între om și mașină. Turneele de șah avansat presupun perechi de jucători umani și Inteligență Artificială, combinând intuiția și creativitatea umană cu capacitatea de calcul și analiză a computerului. Kasparov spune că asocierea aceasta este mereu superioară omului singur sau mașinii individuale. Ba mai mult, este posibil ca un jucător de nivel mediu, antrenat, sfătuit de 2-3 mașini care rulează în paralel să învingă un mare maestru în echipă cu Inteligența Artificială.

Între timp, Inteligența Artificială a reușit să-l dovedească de o manieră categorică și pe campionul mondial la Go, un joc în care forța brută de calcul, epuizarea tuturor opțiunilor posibile nu este o strategie potrivită fiindcă numărul acestora depășește în Go cu mult orice putere de calcul.

Capacitatea de a învăța situațional și din experiența proprie și a altora este abilitatea cheie a Inteligenței Artificiale de nouă generație. Aceasta este susceptibilă de a ramplasa creativitatea și proverbiala intuiție omenească. În acest context, poate că a lucra și a coexista cu Inteligența Artificială înseamnă tocmai despărțirea de condiția umană: de uitare, greșeală și patimă?

Lăsați volanul, ne mutăm pe locul mortului

Am un uriaș regret că nu voi putea probabil trăi lumea în care să-mi pot uploada în creier modulul de învățare rapidă a teoriei relativității generale, care între timp va fi devenit poate, teoria fizică unificată a tot ce există, dar până urmă, vorba poporului, ce-mi bagă mie în traistă azi că vine mâine Inteligența Artificială? Poate vine, poate nu vine.

Dacă acest articol ar fi fost scris de o versiune evoluată de A.I., pe lângă faptul că ar fi fost mai bine și mai cu talent scris, răspunsul ar fi fost altul. Rezistența este futilă, învățați să vă simțiți bine pe locul pasagerului în odiseea universului care vrea să se înțeleagă pe el însuși.


Trimiteți un comentariu