miercuri, 9 august 2017

Este bine sa se știe!


Pai, cum sa nu te doara capul ? Ca nu mai stii ce e adevarat si ce e fals...
Cel mai mult mi-a placut expresia privind promisiunea sovieticilor de a aduce "prosperitate nemaivazuta a poporului roman in toate domeniile". Si uite-asa, mucea Mihaita a pus boticul... la medalia suprema a URSS.
Istoria asta este o stiinta foarte... inexacta. 

Prosperitate nemaivazuta !!!... Corect ar fi:"INDOCTRINAREA NEMAIVAZUTA SI TEROAREA NEMAIINTALNITA "
Asta scria in ziarul UNIVERSUL, nr.153/9 iulie 1945:

Este bine să se ştie..







 

Documentele secrete ale trădării Regelui Mihai.  De la Visinski la Stalin, Molotov si Beria.  EXCLUSIV

“În noaptea de 23 August, regele Mihai anunţa la Radio că fusese semnat un armistiţiu cu sovieticii (…)  De fapt armistiţiul nu a fost semnat până pe 12 Septembrie, la Moscova. (…)                                                    Dat fiind că nu se semnase armistiţiul, toate trupele române, care se aflau pe frontul din Moldova şi Basarabia şi care încetaseră focul, după ordinul regelui Mihai, au fost făcute prizoniere de către ruşi; soldaţii şi ofiţerii au plecat captivi către Rusia.  Aşa că a fost o capitulare şi nu un armistiţiu.  Exista aici un rege care îşi preda armata duşmanului.  În ce ţară din lume poate fi găsit un şef de stat asemănător?                           Pe 20 Iulie 1945, i s-a decernat prin mareşalul Tolbukhin din ordinul lui Stalin „Ordinul Victoriei Sovietice”.                                                                                                                                                                        "Tristă onoare de a fi decorat de către duşmanul de moarte al poporului său!” - General Platon Chirnoaga, șef-adjunct al Statului Major al Armatei a III-a pe Frontul de Est

                Predarea României sovieticilor la Yalta

                – minciuna unanim acceptată–

                de Gheorghe Constantin Nistoroiu

                România era în anul 1944 o ţară ce făcea parte pe merit din elita naţiunilor europene, a cărei contribuţie la crearea şi mai ales la păstrarea valorilor identitare ale civilizaţiei europene nu putea fi ignorată.  Era o ţară cu tradiţie democratică, pe care doar neşansa unui rege cu grave carenţe psihice şi educaţionale, Carol al II-lea, o împinsese către tăvălugul totalitarismului monarhic, dar care nu reuşise să desfinţeze rădăcinile viguroase ale legilor strămoşeşti ce guvernau încă în mediul rural, predominant.  Dar mai ales, România anului 1944, avea, prima dată în istoria ei, o elită intelectuală fără precedent graţie atât numărului mare de personalităţi din toate domeniile vieţii economice, ştiinţifice şi culturale, cât şi nivelului de recunoaştere pe plan mondial a multora dintre ei.

                Îşi puteau permite democraţiile europene, Casele regale surori, dar mai ales, deja în curs de afirmare în postura de garant al democraţiei planetare, SUA cedarea României necondiţionat aliatului sovietic, aşa cum afirmă cu atâta convingere ex-regele Mihai şi întreaga propagandă pro-monarhică?

                Oare România devenise dintr-o dată neinteresantă pentru americanii care-şi vedeau pierdute propriile investiţii de pe Valea Prahovei ?

                Nu cumva trebuie să căutăm adevărul ascuns în documentele vremii pentru a vedea dincolo de “ miturile” arhicunoscute Yalta, Crimeea, Postdam sau Moscova ?

                Nu mă voi opri de astă dată la pregătirea şi realizarea loviturii de stat de la 23 august 1944 ci doar la unul dintre primele decrete regale, cel din 20 ianuarie 1945.

                Mareşalul Ion Antonescu adresa lui Mihai I de pe front, la 23 iunie 1941, ca răspuns la telegrama din ajun a suveranului următorul mesaj : “Multumesc respectuos Majestatii Voastre pentru cuvintele de îmbărbatare şi de apreciere cu care aţi cinstit Armata şi pe mine.  Fiţi sigur, Majestate, de devotamentul nostru.  Pentru ţară şi pentru Majestatea Voastra ne batem.  Pentru ţară şi pentru Majestatea Voastră trebuie să învingem”.

                La 28 iulie 1941, Mihai I de România transmitea celui care îi datora nu numai Coroana dar şi o poziţie de onoare şi autoritatea faţă de supuşii săi, Mareşalului Ion Antonescu un mesaj de felicitare, imediat dupa ce “vitezele trupe româno-germane au alungat peste Nistru armatele comuniste şi au reîntregit pe vecie ţara Moldovei “

                La referendumul naţional de la 9 noiembrie 1941, 3 481 311 de români votaseră pentru susţinerea programului de guvernare antonescian şi doar 74 voturi fuseseră contra, naţiunea exprimându-şi aprobarea pentru tot ce înfaptuise până atunci “guvernarea dezrobitoare a Mareşalului Antonescu”.

                S-a spus că odiosul decret promulgat de Mihai I la data de 20 ianuarie 1945 sub o “patriotică” mască - DECRET- LEGE - Pentru urmărirea şi sancţionarea celor vinovaţi de dezastrul ţării (anexa 1) - fusese acceptat doar pentru a le face pe plac sovieticilor care doreau astfel să se răzbune pentru înfrângerile suferite în prima parte a războiului.  Decretul convenea însă perfect şi celui care îl promulgase cu atâta rapiditate, regelui, pentru că îi permitea astfel să “purifice” atmosfera atât de plină de indignare a celor ce asistaseră neputincioşi la predarea necondiţionată a ţării în mâna sovieticilor şi la masacrarea bravei armate române de către “aliatul” sovietic datorită lipsei unui armistiţiu semnat.

                Mare parte din cei cărora le era “adresat” decretul luptau încă pe front şi chiar se întâmpla să şi moară uneori respectându-şi jurământul de credinţă făţă de rege!

                Cel care avea să refuze cererile de graţiere ale ofiţerilor eroi ce dezrobiseră Basarabia şi Bucovina nu s-a gândit că ar fi fost o supremă onoare ca primul judecat şi condamnat pentru că luptase pentru o Românie democratică, cu toţi românii uniţi, să fie chiar el, regele, sau adevăratul vinovat pentru pierderea Transilvaniei, nimeni altul decăt tăticul Carol al II-lea ?

                Odată cu promulgarea acestui decret, România intra în cumplita epocă a terorii şi mistificării ajunse politică de guvernare.  Putea în orice moment să se descopere de către un “binevoitor” că erai unul dintre cei care luptase pe frontul de răsărit sau chiar numai votaseşi cu Mareşalul!  Justiţia se transforma deja într-o mascaradă cu iz de tribunal popular, fără discermânt ci doar aservit intereselor celor ce, folosind singurul simbol al puterii ce exista la acea dată, regele, se instalau în forţă la putere.  Decretul devenea operant în timpul guvernului Rădescu, unul dintre artizanii loviturii de stat şi care împreună cu Constantin Vişoianu, la acea dată ministru de externe avea să conducă, o altă interesantă temă de dezbatere, peste puţin timp una dintre mişcările de rezistenţă ale Românilor din exil.

                Ciudat, pentru cel curios şi dornic să înţeleagă, este faptul că întotdeauna în discursul său, cel ce cu îngăduinţa Domnului se numeşte încă Mihai I, se plânge că “a fost nevoit să accepte” sau “să facă “.  Actele sale, întreaga sa guvernare nu-i aparţin niciodată!  Lipsa asumării răspunderii este caracteristica definitorie a acestei personalităţi a istoriei româneşti.  Sau asta s-a dorit să credem, pentru că lipsa de curaj, dacă mai adaugi şi faptul că nu întotdeauna înţelepciunea face casă bună cu curajul, poate să ducă la un iertător sentiment de resemnare care sfârşeşte aproape sigur, cu un “aşa a fost să fie, ce era să facă?!”.

                Oare chiar nu ar fi putut face nimic mai mult ?

                La 24 februarie 1945, domnul general de corp de armată, adjutant Nicolae Rădescu, preşedintele Consiliului de Miniştri , adresa la radio un apel către poporul român, din care redăm un fragment:

                “Fraţi români, cei fără neam şi fără Dumnezeu, aşa cum i-a botezat poporul, au pornit să aprindă focul în ţără şi s-o înece în sânge.  O mână de inşi, conduşi de doi venetici ANA PAUKER şi ungurul LUCA, caută prin teroare să supună neamul.  Vor cădea striviţi.

                Acest neam care a ştiut întotdeauna să-şi apere fiinţa nu de câţiva neisprăviţi se va lăsa acum îngenunchiat.

                Sub masca democraţiei, democraţie pe care la fiecare pas o calcă în picioare, aceste fioroase hiene nedăjduiesc să ajungă în stăpânirea ţării.  Sunt nenumărate blestematele lor fapte pe tot cuprinsul ţării.  Voi avea în curând prilejul să vă vorbesc de toate.



Criminalii care săvârşesc aceste nelegiuiri nu au măcar curajul faptelor lor. Vor căuta să arunce vina asupra armatei care după spusele lor, ar fi provocatoare.                                                                                      Afirm cu toată tăria că nu poate fi insinuare mai infamă. Armata a avut ordinul meu categoric să nu atace decât dacă este atacată şi ea a făcut ceva mai mult,                                                                                      peste tot unde armata a fost atacată, a tras în aer numai în scop de intimidare…

                Putem însă să ne mulţumim numai să constatăm acest lucru, fără ca să ne vină atunci pedeapsa de la Dumnezeu ?

                Fără îndoială că nu; ca un singur om trebuie să ne ridicăm şi să facem faţă primejdiei.

                Eu şi armata ne vom face datoria până la capăt.

                Fiţi şi voi cu toţii la posturile voastre.

                Ora 22

                Bucureşti, sâmbătă 24 februarie 1945 “

                (Arhivele Statului Bucureşti, fond Direcţia Generală a Poliţiei, dosar 17/1945, f. 223-225)

                Era la acea dată generalul Rădescu, ca şef al executivului românesc, un inconştient, gata să lupte cu sovieticii, forţa de ocupaţie ?

                ADEVARUL ştiut de generalul Rădescu atunci era altul decât cel pe care îl invocă întotdeauna Mihai I de România atunci când îşi motivează comportamentul?

                Răspunsul îl găsim în telegrama secretarului de stat interimar al S.U.A., Grew, către reprezentantul american în România, Burton Y. Berry, privind unele puncte de vedere ale Departamentului de Stat, potrivit cărora poporul român trebuie să fie asigurat că România va rămâne independentă.  Telegrama poartă data de 24 februarie 1945, ora 10 p.m., fiind deci un suport real pentru şeful Guvernului Român, generalul Rădescu, în acţiunea de eliminare a factorilor ce puteau duce la bolşevizarea ţării.  Consider extrem de important documentul pe care îl redau integral în anexa 2.

                Am putea crede, obişnuiţi cu modul balcanic de a face politică, că lucrurile arătau bine doar pe hârtie.  Telegrama din data de 1 martie 1945, trimisă de reprezentantul S.U.A. în Comisia Aliată de Control pentru România, C.V. Schuyler, Ministerului de Război al S.U.A. în legătură cu demisia guvernului Rădescu demonstrează că România nu fusese “ dăruită” sovieticilor niciodată de ceilalţi doi aliaţi, Anglia şi S.U.A., aşa cum am fost făcuţi să credem noi, românii! (anexa 3)

                Ceea ce nu ştiau aliaţii occidentali era faptul că suveranul român era cel care moştenise, posibil genetic - moralitatea “mamelor” din Casa regală românească este cunoscută! - dar mai sigur prin educaţie un mod “realist” de a vedea guvernarea: “totul pentru tine, ceilalţi îţi datorează supunere”.  Este binecunoscută scena, relatată în memoriile celor prezenţi, despărţirii dintre tatăl, Carol al II-lea şi fiul, Mihai I.  La cererea fiului de a nu fi lăsat “aici”, tatăl “responsabil” îi aduce aminte că are o misiune de îndeplinit!  Înălţător, veţi spune!

                Să încercăm să aflăm la ce misiune făcea referire declaratul admirator al doctrinei totalitare, bolşevice, Carol al II-lea.

                Să ne oprim mai întâi la telefonograma lui A.I.Vâşinski, adresată lui V.M.Molotov , pe data de 1 martie 1945, după ce se pare că primise de la regele Mihai I cel mai scump mărţişor plătit de poporul român, Guvernul Roşu:

                “SECRET

                Prin telefon, din Bucureşti

                Tovarăşului Molotov,

                La 10 seara am fost la palat.  Am vorbit cu regele . Încă o dată i-am repetat cererea mea referitoare la Petru Groza, insistând asupra faptului că însărcinarea i-a fost dată lui, ca unei persoane care corespunde tuturor condiţiilor menţionate de mine anterior, în conformitate cu directiva.

                Regele a răspuns că el s-a informat cu atenţie asupra punctului de vedere al guvernului sovietic şi speră că va putea lua o hotărâre în conformitate cu indicaţia Guvernului sovietic.  A promis că va da răspunsul în dimineaţa zilei de 2 martie, deoarece trebuie să îndeplinească toate procedurile constituţionale.

                Regele a subliniat în repetate rânduri dorinţa sa de a păstra pe deplin cele mai bune relaţii cu Guvernul sovietic.

                Vâşinski

                A transmis, prin Vîşinski /A primit:Podţerob, la 1 martie 1945, ora 23,58

                S-a expediat tovarăşilor: Stalin, Molotov, Mikoian, Beria, Malenkov, Dekanozov, Secţia a IV-a Europa “

                (Arhivele Statutului Bucureşti, colecţia Xerocopii Rusia, pachetul XIII, doc. 5.f.21; Arhiva MAE al Federaţiei Ruse, Moscova, Fondul 0125 - Referentura România, opis 33, mapa 128, dosar 5)

                Agitată zi trebuie să fi avut tovarăşul Vâşinski dacă era nevoit să se întâlnească cu regele României în miez de noapte!

                Ne certifică acest lucru şi telegrama expediată de Burton Y. Berry, reprezentantul SUA în România, către Secretarul de stat american, în aceeaşi seară de 1 martie 1945, din care alegem doar un fragment:

                “Bucureşti, 1 martie 1945, ora 8 p.m.

                (primită ora 9,12 p.m.)

                Dl.Vâşinski mi-a cerut să-l vizitez astă seară la ora 6.

                …….

                Răspunzând la întrebarea mea dacă noul prim ministru fusese ales, el a spus că regele va face alegerea după consultări cu liderii partidelor.  Am spus că presupun că liderii de partid vor desemna pe candidaţii propriilor lor partide care intrau în guvern.  Dl.Vâşinski mi-a răspuns că existau numeroase clici în vechile partide, că existau fascişti şi că, desigur, reprezentanţii unor astfel de grupări nu-şi aveau locul într-un guvern destinat să combată fascismul.

                ……..

                Impresia mea generală de la întâlnire este aceea de confirmare a rapoartelor recent înaintate Departamentului.  Dl. Vâşinski acţionează pe baza unor instrucţiuni directe.  Speranţa sa este să reuşească a salva aparenţele de procedură constituţională, dar dacă este necesar, el o va sacrifica pentru o soluţie rapidă.

                Repetată la Moscova sub nr.33.

                Berry “

                (Foreign Relations of the United States, Diplomatic Papers,1945, vol. V, Europe, pp.489-490; publ. în Ioan Chiper, Florin Constantiniu, Adrian Pop, Sovietizarea României.  Percepţii anglo-americane (1944-1947), Bucureşti, p.113)

                Să remarcăm că Vâşinski procedase inteligent întâlnindu-se mai întâi cu “aliatul“ pentru a verifica dacă regele român ceruse sprijin sau informase despre presiunile ce se făceau asupra sa. Total liniştit şi mulţumit plecase la sfatul de taină cu Mihai I care se dovedea un loial colaborator, demn de toată încrederea.  Scenariul nu avea de ce să capete note precipitate pentru a declanşa o posibilă reacţie a lumii democratice.

                La 2 martie 1945, Mihai I l-a însărcinat pe Petru Groza cu formarea noului guvern, fără a ţine cont de solicitarea lui Iuliu Maniu de a forma un guvern “de colaborare” şi făcându-se că nu înţelege de ce gestul său “…echivala cu o condamnare la moarte a democraţiei în România”.  Regele îi sugera proaspătului şef de guvern să solicite şi celor două partide istorice, Naţional-Ţărănesc şi Naţional-Liberal să desemneze membri în viitorul guvern, pentru că aşa era înţelegerea cu ceilalţi doi garanţi ai democraţiei în România, SUA şi Anglia.

                Partidele istorice însă aveau convingerea că dacă vor protesta pentru alegerea omului Moscovei în suprema funcţie în stat şi nu vor accepta să facă parte dintr-un asemenea grosolan fals, regele, garantul democraţiei, nu va investi noul guvern.

                A fost probabil greşeala cea mai gravă a lor în aprecierea corectă a aliaţilor şi mai ales, a adversarilor momentului.

                Iar pentru ochii democraţiilor occidentale soluţia era gata încă de ceva timp: apariţia unor “grupări rebele” ale îmbătrânitelor partide româneşti, coapte peste noapte de soarele roşu al Moscovei, tocmai apte să guverneze conduse de “liberalul” Gheorghe Tătărescu şi de “ ţărănistul “ Anton Alexandrescu.

                Datorită trecerii timpului, chiar puternic marcaţi de cunoaşterea cumplitului holocaust declanşat prin gestul regelui Mihai I de a preda destinele ţării în mâinile unui guvern comunist, gest liber consimţit aşa cum cred că s-a înţeles în acest moment, reacţia guvernelor britanic şi american la aflarea ştirii că în România este un guvern roşu este de-a dreptul demnă de o analiză aprofundată asupra imposibilităţii diplomatului de carieră de a crede că un rege poate să-şi trădeze propriul popor.

                “Extras din a 26-a (45) Decizie a Cabinetului de Război

                Minuta 5.  Anexă confidenţială

                Marţi, 6 martie 1945, 5,30 p.m.

                Secretarul de stat pentru Afacerile Externe a informat Cabinetul de Război că tocmai a sosit o telegramă de la vicemareşalul aerului Stevenson, care era şeful elementului britanic din Comisia de Control în România, indicând că el poate fi confruntat în orice moment cu o cerere de la regele Mihai şi regina-mamă pentru refugiu în ambasada britanică şi cerând instrucţiuni.  Secretarul de stat pentru Afacerile Externe a spus că era foarte preocupat de modul în care ruşii tratau poziţia României şi de dezvăluirea atitudinii lor, reprezentată de acest mod.  Poziţia regelui în ţară fusese bună şi el tratase situaţia cu precauţie.  Dacă el era acum constrâns să se refugieze în faţa presiunii aliatului nostru, efectul asupra opiniei publice şi a relaţiilor anglo-ruse putea fi foarte penibil.

                În orice caz, el crede că, aşa cum noi am acordat deja adăpost generalului Rădescu, ambasada Statelor Unite putea acorda adăpost regelui şi reginei-mame, dacă apărea necesitatea. …. “

                (Public Record







...


Trimiteți un comentariu