sâmbătă, 10 martie 2018

Asasinare economică a României


Secretele care au ruinat Romania









"Nu exista secrete pe care timpul sa nu le dezvaluie" (Jean Racine) Citeste toate textele scrise de Petrisor Peiu pentru Ziare.com

La 25 iulie 2001, s-a semnat contractul de privatizare al combinatului siderurgic Sidex Galati, care reprezenta atunci 3% din PIB-ul Romaniei. Contractul a fost declarat secret si astfel a ramas pana in ziua de astazi.

Printre cele mai importante prevederi ale contractului secretizat se numarau: pastrarea celor 27.000 de locuri de munca, investitii de peste 350 milioane USD si un laminor nou-nout de banda laminata la rece care sa satisfaca cererea de tabla a noii industrii auto romanesti (Renault de-abia preluase Dacia Pitesti). Tot prin aceste prevederi secrete, statul roman si-a obligat cetatenii sa plateasca 1 miliard USD, pierderi cauzate combinatului de catre firma Bali International impreuna cu fostul primar al Galatiului, Dumitru Nicolae (director general al combinatului pana in 1999).

Ei bine,

firma fratilor iranieni Alaghband reusise sa ingroape Sidex-ul in datorii in mai putin de 2 ani, bazandu-se pe o anexa "secreta" (denumita pompos "side letter") a unui contract de finantare, anexa semnata intr-o maghernita din Londra de catre Nicolae.

Ca urmare a atator secrete bine pazite, Romania a platit 1 miliard USD pentru ca un

off shore

din Insulele Virgine Britanice sa preia 3% din PIB-ul Romaniei; a mai platit apoi, datorita unor anexe tot secrete, salarii compensatorii pentru 20.000 de muncitori, care au parasit combinatul, a mai platit si 52 de milioane USD despagubiri catre iranienii Alaghband si s-a ales, in schimb, cu cinci din sase furnale demolate de catre indianul Mittal, cu uzina cocso-chimica demolata si cu productia redusa la jumatate. Profiturile uriase realizate de indian in anii premergatori crizei s-au dus toate in conturile unui alt off shore ("Pacific Atlantic Dubai") prin care se desfasura comertul cu pretioasa tabla galateana. Iar impetuoasa industrie auto romaneasca isi procura, in continuare, tabla din Slovacia sau din Polonia.

Peste numai trei ani,

in iulie 2004, guvernul Romaniei vinde, tot printr-un contract secretizat

(acum deja contractele secrete capatasera denumirea europeana de "contracte confidentiale"), compania nationala petroliera Petrom. La acea data,

Petrom era o companie profitabila, care detinea doua rafinarii

(una la Brazi si alta la Pitesti), combinate petrochimice (Doljchim plus Brazi plus Pitesti) si avea licente de exploatare pentru tot titeiul romanesc si pentru jumatate din rezervele nationale de gaze.

Ca urmare a mult-invocatelor clauze "confidentiale",

cumparatorul austriac al 2% din PIB-ul tarii (atat era Petrom la privatizare) a mai obtinut si un cadou nesperat: un pret ridicol de mic al redeventelor

pe care urma sa le plateasca pentru accesul la rezervele naturale de gaze si titei.

Astazi, petrochimia de la Brazi si Pitesti a fost desfiintata, rafinaria de la Pitesti a fost demolata, Doljchim-ul a fost demolat si pe locul sau se va construi un parc de distractii, redeventele au ramas la fel de mici si totul ramane "confidential"

. Intre timp, pretul mondial al titeiului a urcat de la 20USD/baril (la privatizare) la peste 150 USD/bariil (valoarea maxima) si este astazi peste 60 USD/baril si se afla pe un trend crescator.

Tot

in iulie 2004, guvernul Romaniei, printr-un alt contract "confidential", se pricopseste cu un studiu de fezabilitate realizat de firma Bearing Point in numai 2 (doua zile)

; in baza acestui studiu, Romania semneaza un alt contract "secretizat", pompos intitulat "Sistemul Integrat pentru Securizarea Frontierei de Stat", incheiat de Ministerul de Interne cu EADS Deutschland GmbH, in valoare de 534 milioane USD.

Tot in secret, in 2009, Romania a mai suplimentat cu inca 200 milioane USD acest contract, intre timp cercetat de procurori. Ei bine, tot acest sac de bani s-a cheltuit in principal pentru securizarea granitei de Vest (pe care o vrem acum desfiintata ca ofranda adusa zeului Schengen) si pentru achizitia unui sistem de comunicatii (Tetrapol) neacceptat in Europa. Astfel ca, imediat dupa ce ne-am vazut blagosloviti cu tehnologia inutila Tetrapol, am mai cheltuit inca cateva sute de milioane sa cumparam sistemele de comunicatii Tetra, care ar fi trebuit luate de la bun inceput.

Cel mai cunoscut contract secret, insa, a fost cel pentru realizarea autostrazii Transilvania, prin care Romania se obliga sa plateasca firmei Bechtel o suma de 3 miliarde USD (ajunsa prin 2009 la 8 miliarde USD, peste 5% din PIB!) pentru a primi in schimb o autostrada care nici nu era proiectata!

Acest contract a fost un secret atat de bine pazit ca s-a si pierdut, ajungand in situatia ridicola ca un guvern al unui stat european sa declare nonsalant ca nu mai detine niciun exemplar din cel mai cunoscut contract incheiat vreodata in tara; si asta in plina era de avant tehnologic, cu nenumarate solutii de stocare electronica!

Intre timp,

moda contractelor "confidentiale" s-a extins si s-a generalizat: contractele realizate de Hidroelectrica cu traderii de energie

(asa numitii "baieti destepti") fiind numai un exemplu. Daca pentru achizitia de armament sau sisteme de "cyber-security" secretul are o justificare, pentru contractele comerciale care implica statul sau entitati detinute de stat, secretizarea este o adevarata fatarnicie, nefiind motivata si alimentand suspiciunile firesti asupra actelor ascunse astfel de catre functionari mult prea puternici.

Tocmai ce-am mai dat de un secret bine pazit unde, insa,

ridicolul confidentialitatii se ridica la cote inimaginabile.

Ei bine, compania nationala care detine monopolul transportului de gaze in Romania (Transgaz), companie detinuta majoritar de catre statul roman, companie listata la Bursa de Valori (si obligata de guvernanta corporatista sa fie transparenta cel putin cu proprii actionari), ne anunta, nici mai mult nici mai putin, ca

nu poate sa divulge numele firmelor anuntate de catre Viktor Orban ca fiind viitoarele destinatare ale gazului extras din Marea Neagra in zona economica exclusiva romaneasca

(numite in pasareasca gazeifera "firme care au rezervat capacitatea interconectorului Ro Hu").

Aceasta secretizare este ridicola din cel putin doua motive: pentru ca numele acestor firme au fost declarate confidentiale chiar de catre Transgaz (organizatorul licitatiei) si pentru ca secret poate fi doar un detaliu comercial (cum ar fi pretul sau cantitatea sau conditiile tehnice), nicidecum numele firmelor care semneaza un contract cu o companie nationala, detinatoare a unui monopol!

Este oare normal sa stim mai multe amanunte despre contractele de achizitie de armament decat despre contractele de rezervare a capacitatii unei conducte a statului?

Am aflat, de exemplu, de la Ministrul Apararii ca vom cumpara rachete Patriot de la compania Raytheon, ca ne vom dota cu avioane F16 de la firma Lockheed Martin, ca vom avea transportoare blindate de la General Dynamics si nu putem sa stim cine este cel care cumpara gazul extras pe teritoriul Romaniei si transportat de catre o firma detinuta majoritar de stat?

Ei bine, se pare ca

secretomania Transgaz-ului are o motivatie cat se poate de urat mirositoare

: una dintre companiile beneficiare ale gazului extras din Marea Neagra este o companie extrem de apropiata de Viktor Orban, fiind vorba de o companie din grupul MET AG, inregistrat la Zug, in Elvetia.

Grupul MET are urmatorii actionari

: 40% MOL (da, compania nationala maghiara de petrol si gaze), 10% Istvan Garancsi (patronul clubului de fotbal Videoton si cel caruia Orban i-a incredintat constructia piscinelor pentru Campionatul Mondial de Natatie din 2017), 25,3% Gyorgy Nagy (detinatorul firmei Wallis Asset Management Co., apropiat al lui Zsolt Hernadi, presedintele MOL acuzat de coruptie in Croatia si al lui Sandor Csanyi, presedinte OTP) si 24,7% Benjamin Lakatos.

O fi oare corect ca o licitatie organizata de catre Transgaz impreuna cu FGSZ (transportatorul de gaze detinut de grupul MOL) sa fie castigata de catre alta firma la care grupul MOL este actionar majoritar? Pentru asta sa fi dat Uniunea Europeana 180 milioane Euro? Pentru asta sa dea BERD un credit de 60 milioane Euro? Pentru asta sa se cheltuie banii contribuabililor europeni? Si daca era asa de secret, de unde stia Viktor Orban pe 7 februarie ca e vorba de doua firme maghiare?

Asta pentru a nu mai aminti faptul ca,

in Ungaria, firma MET are reputatia de a fi cel mai important "baiat destept" din energie

. Iata, de exemplu un titlu sugestiv din presa de la Budapesta:

"The great Fidesz gas theft"

. Detaliile unei afaceri in care firma de stat MVM (Magyar Villamossagi Muvek) a deturnat gazul mai ieftin, destinat scolilor si spitalelor, tocmai catre grupul MET sub bagheta ministrului dezvoltarii din 2011, Tamas Fellegi, sunt absolut savuroase dar nu fac decat sa alimenteze suspiciunea ca Transgaz ascunde ceva foarte urat mirositor: relatia cu o firma care sprijina din plin regimul Orban.

Sa nu avem naivitatea, insa, de a crede ca Bucurestiul nu este in imperiul detinut de MOL sub denumirea de MET. Iata, de exemplu ca avand "aproximativ 50 de angajati, un portofoliu de 910 clienti si o cantitate de energie furnizata de 1,5 miliarde kWh pe an, MET Romania detine o cota de aproximativ 5% pe piata concurentiala de energie electrica" (

sursa aici

).

Sub denumirea neutra de MET, MOL vinde energie de 170 milioane Euro anual pe piata romaneasca, recunoscandu-si, modest o "marja de 3%" (

sursa aici

).

Este poate, interesant de stiut si

cine conduce MET Romania: Petre Stroe, fost ministru al electricitatii

, in 1990, respectiv ministru al industriei pentru echipamente grele (asta era un eufemism atunci,

pour les connaisseurs

) in guvernul lui Ceausescu (1986-1990). Facem pariu ca acest domn se cunoaste bine de tot cu toti ministrii si sefii de agentii sau de companii de stat din energia romaneasca?

Petrisor Gabriel Peiu este doctor al Universitatii Politehnica din Bucuresti (1996), a fost consilier al premierului Radu Vasile (1998-1999) si al premierului Adrian Nastase (2001-2002), subsecretar de stat pentru politici economice (2002-2003) si vicepresedinte al Agentiei pentru Investitii Straine (2003-2004). Este coordonator al Departamentului de Analize Economice al Fundatiei Universitare a Marii Negre (FUMN). Despre ce vrei sa scriem?


Trimiteți un comentariu