sâmbătă, 2 iunie 2018

Durere și amar





Poezia unui român din Italia: 'Ce mai mai  umilință, chin.... Și ce dor...'





Un român din Italia, Vasile Tudorache, își plânge dorul de țară într-o poezie plină de amărăciune.

Am muncit, cam peste poate
Am muncit, c-a trebuit
Dar plec din străinătate
Nu mai pot, am obosit!
.
Mă-ntorc frate la pământ
O să-l sap, rămân acasă
Să mă bucur cât mai sunt
De foșnetul de la coasă.
.
Am plecat doar pentr-o viză
Pe trei luni, gândind la bani
Dar pe fața la valiză....
Azi scriu, 20 de ani.
.
Ce mai umilință, chin....
Și ce dor am strâns departe
Căci simțindu-mă străin
Am scris totul într-o carte.
.
N-am făcut-o cu voință
Îmi e martor, Dumnezeu
Am scris a mea suferința
Asta am gândit mereu.
.
Am scris tot ce m-a durut
Lacrima, nu bucuria...
Sincer, tare aș fi vrut
Cu ai mei în România.
.
Am muncit, cât pentru zece
De-a plouat,mi-am luat avânt
Că străinul este rece....
Iar azi sunt ca frunza-n vânt.
.
Nu mai am putere multă
Mă simt totdeauna trist...
Picioarele nu m-ascultă
Mă mir cum de mai rezist!
.
Mi-am plâns dorurile mele
Fără ca să fiu văzut
C-aveam două rămurele
Despărțirea, m-a durut.
.
Am plâns dorul de soție
Singură în depărtări
Numai cel plecat o știe
Cum e peste mări și țări.
.
Astăzi, gata cu străinii
Deși jur, m-au ajutat!.....
Însă vreau să aud câinii
Cum latră, la mine-n sat.

Poetul Vasile Tudorache, emigrant român in Italia, exprimă of-ul, durererea, deznădejdea, în multe din poeziile sale.

Titlurile poeziilor exprimă realitatea cruntă a emigrantului. Vorba unui prieten "Ești crunt tipule!".

N.B:

În periplul meu pe pământ elvețian și aiurea în lumea largă am cunoscut mulți români, unii de condiție modestă, alții de certă valoare intelectuală. Multe povești mi-au fost depănate de emigranţii români, chiar și de membrii familiei mele aflați temporar pe pământ străin, interlocutorii mei la o cafea, un dejun sau un dineu la un restaurant, in discuții ocazionale, chiar și pe stradă.

Nu exagerez, în majoritatea cazurilor am simțit durerea, uneori exprimată, alteori nu, a lipsei pământului românesc. Pe mulți i-am intrebat: De ce nu vă întoarceți? Multe răspunsuri, fie echivoce, fie de complezență.

Câțiva prieteni mi-au cerut sfatul, după marea revoluție bolșevică, lovitură de stat, sau dracu mai știe ce a fost, privind condiția emigrantului. Prin prisma experienței profesionale n-am ezitat să prezint multiplele fațete ale vieții emigrantului, și în mod special, român.

Și un adagio pentru  emigranții (sau viitori) români, care mulți îmi citesc site-ul: Indiferent de nivelul condiției sociale la care veți ajunge pe pământ străin, sufletul vostru va fi chinuit de dorul ţarinei natale.


Trimiteți un comentariu