duminică, 24 iunie 2018

Sânziene, ziua iei, aromaterapia, ceaiul, parfumarea încăperilor casei.

Regiunea fără ie. Cum arată în Dobrogea cămaşa tradiţională a portului popular românesc









Ortodocşii cinstesc la 24 iunie Naşterea Sfântului Ioan Botezătorul, sărbătoarea fiind cunoscută în popor ca Sânzienele sau Drăgaica. Din 2014, la iniţiativa comunităţii La Blouse Roumaine, românii au căpătat o sărbătoare a identităţii naţionale - Ziua Universală a Iei. Pretutindeni pe glob, românii îmbracă în această zi o cămaşă tradiţională.

În Dobrogea, locul de creştinare a poporului român, pământenii poartă cămaşa românească în care se regăsesc semnele cusute ale diferitor regiuni - din care provin înaintaşii lor care au trecut Dunărea de la 1800 încoace, aşezându-se aici pentru pământurile mănoase. Astfel că Dobrogea nu are o ie propriu-zisă, aşa cum se întâlneşte în celelalte regiuni ale ţării. „Dobrogea nu are ie, ci o cămaşă tradiţională, cu motive şi cusături simple, fără multe podoabe şi fără colorit bogat - doar cu roşu, negru, albastru“, arată dr. Maria Magiru, directoarea Muzeului de Artă Populară Constanţa.

Etnografii explică în ce constă cămaşa specifică Dobrogei, croită din foi: fie este dreaptă, având mânecile prinse din umăr, cu clin, continuând cu poalele; fie are platcă. Particularităţile sale sunt date tocmai de mixtura de stiluri îmbinate armonios, cu caracteristici luate din portul popular al cojanilor (veniţi din Bărăgan), mocani (din Ţara Făgăraşului) sau al moldovenilor. Acestora li s-a adăugat influenţa altor etnii care vieţuiesc în Dobrogea, în special cea orientală, balcanică, slavă, ce se regăseşte în accesorii şi ţinută. 



Sursa Facebook Muzeul de Etnografie Tulcea

„Specificitatea este exprimată de costumul femeiesc, încadrat tipului cu două catrinţe, ce se regăseşte şi în zonele dunărene din Câmpia Munteniei (Bărăgan, Ialomiţa, Călăraşi). În timp ce cămaşa dreaptă sau cu platcă, croită din pânză de bumbac simplă sau cu dungi (‚chirachie’) se întâlneşte şi în zonele învecinate din Câmpia Munteniei, catrinţele numite local ‚pestelci’ se individualizează prin modul diferit de compunere şi amplasare a decorului. Ca în nici o altă zonă etnografică a ţării, motivele predominant geometrice dispuse în registre orientate vertical pe părţile laterale ale piesei, formând ‚ghenare/vărgi’. Acestea încadrează un câmp central care ste decorat diferit de la o zonă etnografică la alta, creându-se astfel variante locale: ţesătură simplă (Bărăgan), ‚vărguţele puse în urzeală’ pentru a ritma fondul monocrom (Giurgiu, Călăraşi), ‚stropituri’ şi ‚pui’ (Constanţa). În Tulcea, partea de jos a pestelcii este împodobită cu ‚pisc’ sau ‚oglindă’“, detaliază două cunoscute specialiste în etnografie, Doina Işfănoni şi Paula Popoiu de la Muzeul Satului Dimitrie Gusti.

Alexandru Chiselev, de la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară Tulcea, îndrumă pasionatele de cusături dobrogene să se inspire după obiectele care se află în Gospodăria Ţărănească de la Enisala. Modelele de pe batistele expuse la Tulcea pot fi folosite cu succes pentru o cămaşă de Dobrogea.

„Se întâmplă ca un motiv să migreze de la o categorie de ţesături la alta. Aşa s-a întâmplat de exemplu cu motivul ‚floarea pologului’, regăsit iniţial pe polog (covor de dimensiuni mari), apoi şi pe ştergare/peşchire. La fel, unele motive de pe batiste se regăsesc pe obiectele vestimentare şi invers.

Decorul este creat prin simetrie, repetiţie sau alternanţă a motivelor, în care domină elementul ancoră, completate de terminaţiile cu dantelă ploicică sau spartă, apoi bibiluri/colţurei. Pânza chirachie atenua necesitatea unei ornamentaţii ulterioare, punctându-se mânecile, tăietura gâtului, poalele. Cromatic, atât la bărbaţi cât şi la femei, paleta dominantă este în nuanţe de roşu, albastru, negru, alb“, afirmă etnograful.

„Purtăm îi că să ne identificăm cu etalonul frumuseţii, bunătăţii şi fericirii populare. Cunoscută şi sub denumirea de ‚cămaşa cu altiţă’, ia reprezintă mult mai mult decât un obiect vestimentar - ea a rămas un simbol, o carte de istorie. Ia pe care o port cu mândrie şi dragoste, a aparţinut bunicii mele... provine de pe plaiuri dâmboviţene ,mai exact din comuna Voineşti. Cu o poveste de peste 100 ani, astăzi este la fel de frumoasă şi actuală, în culori de albastru şi galben, simbolizând cerul senin şi spicele de grâu, amintindu-mi de privirea blândă şi mâinile harnice ale Bunei“ - Alina Elena.

„Povestea acestei îi începe în urmă cu peste 100 de ani. A fost cusută de bunica tatălui meu pentru fiica ei. Tatăl meu a fost născut în Cadrilater, unde s-a refugiat familia lui în timpul războiului. După război s-au întors în ţară. Bunicul meu a murit în război, iar bunica a murit cum se zicea pe atunci "de inimă rea", când tatăl meu avea 15 ani şi era la internat în Timişoara. Aşa că nu mi-am cunoscut bunicii paterni, nici poze nu s-au păstrat. Nu pot decât să mi-o imaginez pe bunica micuţă şi slăbuţă, ea fiind foarte mică. Am purtat-o la serbările şcolare eu şi apoi fiica mea, fiind foarte mândră de moştenirea lăsată mie de bunica“ - Carmen Comănescu.

„Aş vrea să vă povestesc despre ia noastră, de fapt una dintre ele şi chiar prima din colecţie. Se spune că de fel soacrele sunt poame acre, ei bine o să va minunaţi, a mea se abate un picuţ de la reguli.  Pentru că ador portul popular, şi de câte ori am ocazia să merg la ţara la Galaţi, sau la Bârlad mă întorc cu ceva tradiţional cusut de mână, soacra mea şi-a dorit să mă surprindă. Şi cum altfel dacă nu cu un costum popular tradiţional dobrogean? Vă spun sincer, că în momentul întoarcerii mele acasă de la ţară, mă aştepta împreună cu soţul meu, nerăbdătoare.

Nu am să uit cât de frumos era împachetat şi avea miros de naftalină, pentru că sora ei cea mare aşa îl păstrase în lada cea bună. Ele îl aveau primit de la o mătuşă şi l-au păstrat. Mi-a plăcut enorm, rămăsesem mută de uimire şi de fericire, încât săraca femeie credea că nu îmi place. Nu am putut decât să bâigui un ‚mulţumesc’ şi i-am sărit în braţe, aşa cadouri să tot primeşti, căci ele vor dăinui peste ani şi ani, şi vor duce o frântură de istorie mai departe. Ia aceasta a curprins două generaţii sau trei de amintiri. Soacra mea are 3 băieţi, de aceea a ales să îi dea intaiei nepoate un astfel de costum. Mai jos vă voi lăsa o poză cu fiica mea îmbrăcată în costum. Ea este mândreţea familiei noastre, încercam să îi insuflăm dragostea pentru frumos, atât cât putem. Iar soacrei îi mulţumesc din suflet şi tot ce pot spune este să îi dea Dumnezeu sănătate şi zile“ - Cătălina Mitu.

„A fost odată ca niciodată ... Un Făt Frumos şi-o Ileana Cosânzeana, care s-au cunoscut la horă, în sat. El emoţionat, ea mândră tare de noua ie, la care a cusut toată iarna şi care acum, e admirată de toată lumea. Admirată atunci, la fel de admirată şi acum, 100 de ani mai târziu, după ce a fost transmisă din generaţie în generaţie, pentru ca povestea să dăinuie. Nu, nu mă invidiaţi. Ce-aţi citit până acum e pură ficţiune. Nu aşa începe povestea iei mele.

De fapt, povestea ei este una cu început necunoscut, dar continuarea sună cam aşa: A fost odată OLX... locul de poveste, unde dacă vei căuta cu atenţie şi nu te vei rătăci printre kitsch-uri, vei putea găsi o ie pe care să o salvezi. O IE care şi-a uitat povestea dar pe care tu o poţi ajuta. Îi poţi scrie o poveste nouă. Deci ... a fost odată ca niciodată, un anunţ pe OLX. O IE la preţ redus, care aştepta ca cineva s-o ia acasă. Şi într-un final, aşteptarea a luat sfârşit. Aşa că IA şi-a început călătoria, din Oltenia până într-un sătuc constănţean. Lung drum şi anevoios, pentru că Poşta Română lucrează minuţios şi agale. Unde mai pui că s-a interpus şi minivacanţa de 1 iunie, în calea bietei Ii călătoare. Dar totul e bine când se termină cu bine. După un drum lung şi anevoios, IA a ajuns ACASĂ. Şi povestea ei abia aici începe. O poveste despre restaurare, despre descifrarea simbolurilor cusute cu migală, dar mai presus de toate, o poveste despre bucurIE şi despre mândrIE“ – Florentina Mariana. 



Fetele din comunitatea Skirtbike Constanţa - Fete pe biciclete Sursa Facebook Ziua Universală a Iei

Ziua Universală a Iei este sărbătorită la Constanţa de la ora 16.00, când începe Skirtbike Constanţa - Iile pe bicicletă. Fetele în ii pe biciclete pornesc de la Tomis Mall spre Cazino.

16.30 - 18.30 înscriere la tombola cu premii
16.30 - Cusături Dobrogene - parada iilor
17.30 - Ansamblul Albinuţele Dobrogene 
17.45 - Asociaţia Culturală Tomis
18.00 - Trupa "Fresh" a centrului de plasament Delfinul 
18.20 - Ansamblul Joc cu Foc - Total Dance Center
18.35 - muzică şi voie bună cu Georgiana Maria Chiriţa
18.45 - Ansamblul Astras
19.00 - muzică şi voie bună cu Georgiana Maria Chiriţă
19.20 - anunţarea câştigătorilor tombolei şi alegerea Sânzienei Dobrogene
19.40 - 20.00 - muzică şi voie bună cu Nicu Rotaru, Sorina Preda, Virginia Ciorogaru, Elena Chirică.

La Cazino se derulează Casino Rush - o expoziţie de panouri informative dedicatăîmplinirii a 140 de ani de la revenirea Dobrogei la patria-mamă. 

Pe aceeaşi temă: 

FOTO Cabinet de avocatură transformat în mic muzeu. Colecţionară: „Când îmbrac costumul tradiţional, încep să strălucesc“

Un articol despre florile de sânziene:

Florile de sânziene sunt magice. Poartă soarele verii în ele și-l dăruiesc celor ce au răbdarea și înțelepciunea să le privească, amestecat cu parfum suav dulce și învăluitor. Aroma florilor de sânziene aduce cu cea a teiului, este mai fină și parcă ușor mentolată. Un fir de sânziană și cele câteva sute de flori mici și vii ale lui, parfumează o cameră întregă. În plus, adunate într-un snop mare – dar cu mare grijă să nu smulgi rădăcina, care este extrem de superficial prinsă în sol, sunt fantastic de decorative în casă. Aroma lor se menține și atunci când sunt uscate, si pot fi păstrate ca aromatizant pentru casă.



Florile de sânziene sunt flori sălbatice, perene, care înfloresc indiferent cum este vrema, la finele lui iunie. Se spune că în ziua de 24 iunie, toate florile de sânziene înfloresc pentru că Ielele dansează noaptea în jurul lor. Înflorirea lor depinde în principal de lumina soarelui, plantele având nevoie de toată lumina zilelor lungi de iunie pentru a se deschise în toată splendoarea lor. Sânzienele galbene (Galium Verum)  sunt răspândite în toată ţara și mai sunt cunoscute și sub numele de Drăgaica, Floarea lui Sântion, Închegătoare, Sanjuane.

Cine vrea să creadă, să creadă, cine nu, nu, dar se spune că sânzienele nu-s fori, ci zâne.

Citeste si: Flori de vara

Tulpina Sânzienelor este zveltă, destul de înaltă (până la un metru) şi împodobită cu flori mărunte, galben-aurii, dispuse în mici ciorchini, ca florile de liliac, şi care văzute de la distanţă seamănă cu o ploaie de stele. Fiecare floare are patru petale, motiv pentru care se spune că această plantă este binecuvântată de Dumnezeu.

Citeste si: Flori de Myosotis. Sfaturi si detalii

Frunzele sunt foarte înguste şi ascuţite, pufoase pe partea inferioară. În contradicţie cu mirosul său dulce-îmbătător, gustul este foarte amar, fiind un indiciu al proprietăţilor tonice şi drenante ale acestei plante.

Citeste și: Pomi de gradina. Cei mai frumosi

Din punct de vedere terapeutic, Sânzienele îşi merită renumele de plantă magică, având în egală măsură proprietăţi vindecătoare, de înfrumuseţare şi chiar de imunizare faţă de boală.

Sânzienele galbene cresc în fâneţe, pe coastele bătute de soare şi pe culmile calcaroase din întreaga ţară. Face parte din familia Rubiaceae și sunt originare din Europa şi vestul Asiei.

Citeste si: Margarete de gradină. Stelele pamantului

Poți aduna semințe de sânziene – la finele lui august, începutul lui septembrie și le poți arunca imediat pe lângă garduri, în zonele bătute de soare din grădina ta. Vor înflori anul următor. Florile lor durează circa o săptămână, dar frumusețe, finețea și parfumul lor merită. Se simt bine în locurile libere, bătute de vând, în plin soare. Sânzienele preferă locurile mai uscate.

Sursa foto: Otilia Ignat


Și acum la noi acasă, pe malul Ialomiței:



Foto: Alexandru I MATEESCU





Foto: Alexandru I MATEESCU





Foto: Alexandru I MATEESCU



Azi se culeg sânzienele. Sunt folosite ca ciaiuri, aromatizarea camerelor de locuit. Au un miros suav de tei. Pe malurile Ialomiței, comuna Poienarii Burchi, găsim plaiuri de sânziene. Să vedem câteva fotografii, sursa foto: Alexandru I. MATEESCU.


Trimiteți un comentariu