sâmbătă, 9 iunie 2018

Surprinzătorul TELEORMAN

Preluare din
http://liberinteleorman.ro



Din filele trecutului legionar al Teleormanului – Zeci de preoți și învățători teleormăneni s-au luptat eroic pentru credința lor





FacebookTwitterGoogle+Distribuie



Carmen Dumitrescu

Poate suna de-a dreptul ciudat pentru noi, epigonii, dar au fost vremuri când în Teleorman oamenii își puneau propriile vieți în pericol pentru niște idei. Și dacă, în general, doctrinele cu tentă politică sunt destul de seci și fără acoperire în realitate, legionarismul a mizat nu doar pe teorie, ci și pe solidaritatea autentică dintre oameni. De altfel, unul dintre cele șase principii ale doctrinei stipula ajutorul reciproc  ca pe o lege imposibil de încălcat. Așa că, în esență, legionarii au avut impactul pe care l-au avut nu pentru că au promis diverse lucruri sau pentru că au avut un lider carismatic, în persoana lui Corneliu Zelea Codreanu, ci pentru că efectiv au exploatat ideea de solidaritate într-un sens propriu. Legionarii aveau grijă de colectivități, le sprijineau material și se preocupau de binele fiecărui român, gloria României fiind țelul lor declarat. În acest context, mulți oameni au aderat la ideile legionare, căci ele erau construite ferm și fără drept de apel. Erau legi de bun simț, pe care orice om cu mintea întreagă ar trebui să le respecte încă, pentru că adevărul, generozitatea, disciplina, educația, munca sunt și vor fi întotdeauna repere în viața oricărui om integru. Derapajele au apărut, căci așa se întâmplă întotdeauna acolo unde mirajul puterii începe să se manifeste, însă, chiar și așa, zeci de teleormăneni au fost implicați frenetic în mișcarea legionară, cei mai mulți dintre ei fiind din rândurile celor educați: preoți și învățători. Toți au luptat până la capăt și foarte puțini au trădat. Căci cuiburile legionare aveau oroare de trădare și de oricare altă manifestare a ei.

Numai Codreanu va îndrepta țara!

Primele documente despre o activitate legionară în Teleorman datează de prin anul 1938, când măsurile de represiune exercitate asupra legionarilor încep să se manifeste din ce în ce mai des și tot mai agresiv. Autoritățile locale din județ acordau acum o atenție sporită activității legionare, astfel că în actele vremii sunt semnalate acțiuni de sprijin pentru mișcarea legionară. Vorbim despre învățătorul Popescu din comuna Balaci, interogat de poliție pe tema depozitării în propria curte a unei cantități de fier vechi destinat sprijinului legionar. În comuna Bogdana, autoritățile își îndreptaseră privirea în direcția preotului O. Săndulescu, denunțat chiar de primarul localității pentru faptul că manifesta simpatii legionare și pentru o jignire adresată lui. Preotul Săndulescu a răspuns demn în fața poliției, menționând că avea credințe legionare și că injuria adresată primarului fusese consecința unei provocări a aceluia. Și în comuna Uda Paciurea a fost semnalată o manifestare pro-legionară din partea unui cetățean, pe numele lui Marin Călcâie, care declarase public, în cadrul unei dezbateri politice, faptul că “numai Codreanu va îndrepta țara!” Tot la sfârșitul anilor 30, în Roșiorii de Vede au fost semnalate grupuri de tineri care purtau cămăși verzi. Mai mult, copii ale scrisorii injurioase, adresate lui Nicolae Iorga de către Corneliu Zelea Codreanu în luna martie a anului 1938 au fost găsite, în urma unei percheziții, în casa învățătorului Ion Popescu din comuna Beuca și la domicliului lui Ion Jurubiță din comuna Smârdioasa. În sedința Prefecturii Teleorman din 4 mai 1938 se instituia colaborarea dintre șefii de autorități, care aveau acum drept scop desființarea cuiburilor legionare.

Cuibul legionar – de la misticism la militarism

Mișcarea legionară avea o organizare atipică, dar ea devine clară și bine conturată după 24 iunie 1927, odată cu înființarea Legiunii Arhanghelului Mihail. Misticismul era una dintre trăsăturile de bază ale mișcării, dar, în fapt, trăsătura predominantă era una de tip militar. Celula sa de bază era reprezentată de cuib. Fiecare cuib era alcătuit din 13 persoane, iar atunci când această cifră era depășită, cuibul se diviza. Interesant este și faptul că fiecare cuib avea un lider, însă șeful de cuib nu era niciodată ales, ci subînțeles. Practic, personalitatea predominantă era acceptată tacit drept lider, astfel că nu apăreau niciodată conflicte pe tema preluării conducerii unui cuib. Cuiburile alcătuiau familii, iar familiile dintr-un județ se aflau sub autoritatea unui comandant legionar, desemnat de Codreanu. Cotizația fiecărui membru era plătită cu sfințenie, însă suma nu era niciodată stabilită la o valoare precisă, ea variind în funcție de posibilitățile membrilor cuibului. Garnizoana comunei Plopii Slăvitești, condusă de Ștefan Mircescu avea trei cuiburi: Cuibul Românești, Cuibul Plopi și Cuibul Pui de Lei. În orașul Alexandria existau 10 cuiburi de legionari, compuse din 8 până la 13 membri. Pe lângă membrii cuiburilor, mai existau în evidențe cel puțin 127 de simpatizanți. Potrivit specialistului Cătălin Borțun, după cum consemnează în cartea sa Mișcarea Legionară din județul Teleorman în documente “o privire generală a activității legionare pe luna decembrie 1940 ne este dezvăluită de Ordinul de Zi al Mișcării Legionare. Sunt evidențiate Garnizoana Alexandria, pentru munca efectuată în tabăra de muncă de la Bârlad, Garnizoana Roșiorii de Vede, pentru colectarea ajutorului legionar a sumei de 120000 lei și Garnizoana Turnu Măgurele, pentru un marș propagandă și instrucție legionară în plășile Blaci, Călmățui și Turnu Măgurele.” Mai târziu, în perioada 1945 – 1946, legionarii au început o puternică infiltrare în partidul comunist, dar și în partidele aflate la putere. Era singura formă posibilă de supraviețuire a mișcării. Monitorizarea legionarilor și foștilor legionari era făcută cu foarte mare acuratețe. Astfel, într-o adresă a Organizației Județene Teleorman a Partidului Social Democrat din România, adresată Comisiei Centrale de Informații pentru purificarea aparatului de Stat se ofereau relații privitoare la activitatea legionară a cadrelor didactice din Teleorman. În lista respectivă figurau 71 de învățători și 4 profesori. Apoi, în 1950, verificarea apartenenței politice era asiduă, gradul de toleranță a regimului fiind foarte scăzut în privința legionarilor, care nu mai puteau fi promovați în munci de răspundere la nivelul județului Teleorman. La acea dată, 10027 de membri ai Partidului Comunist erau verificați la sânge pentru a nu avea în spate un trecut legionar. Mișcarea s-a stins și, o dată cu ea, și curajul oamenilor din aceste ținuturi. Comunismul s-a instituit ca și stare de spirit și a rămas în noi nu așa cum rămâne o nostalgie, ci ca un fel de a fi. Însă, mișcarea legionară a fost o experiență cel puțin interesantă pentru teleormăneni. Ea a antrenat în rândurile ei mai ales oameni educați, animați de idealuri înalte și principii solide. În cele din urmă, derapajele și-au spus cuvântul, determinând stingerea mișcării, dar, din păcate, ducând la noi derapaje care au încă efecte asupra noastră astăzi. Căci lașitatea e darul comunist pe care teleormănenii l-au primit cu brațele deschise. Și tocmai de aceea, nu ne mai așteptăm ca urmașii preoților, învățătorilor și oamenilor de atunci să mai aibă acum puterea de a crede într-un ideal cu atâta vehemență, încât să-și asume chiar și moartea pentru el…


Trimiteți un comentariu