sâmbătă, 14 iulie 2018

Departe de politică....Se poate...


Mi-e frică să mai deschid televizorul. Mic tratament de dezintoxicare digitală





(Foto: Guliver/Getty Images)

Nu mai pot nici să citesc presa, nici să mă uit la știri, nici să particip la discuții legate de politică. Chiar îmi tresare inima când mă gândesc că, din când în când, trebuie să mai deschid televizorul. Dacă am fi invadați de extratereștri, eu n-aș afla.

Tot ce vezi sau auzi te duce la depresie și panică. În ultima vreme, în cercul meu, am evitat mereu discuțiile politice de când am observat că pot fi urmate de certuri, jigniri, prietenii rupte și alte nenorociri. M-am gândit mereu că e normal să nu gândească toți la fel, dar când gândesc prea diferit… Și uite-așa mi-am căutat și alte lucruri de făcut de când cu nebunia cu Codul Penal românesc.

Viața e în altă parte

M-am hotărât să încerc să-mi prelungesc puțin viața, evitând un infarct sau un atac cerebral din cauza lui Dragnea, Iordache, Nicolicea, Nicolae, Tudorel, evitând știrile scrise sau televizate.

Am ascultat la muzici radio și am văzut filme pe youtube și am „biciclit" într-un week-end cu o trupă de oameni grozavi, care organizează tururi cu bicicleta de ceva vreme sub nasul meu și eu n-am știut. Niște persoane foarte riguroase în organizarea evenimentului biciclistic. O micro-comunitate care a funcționat perfect, de la mailurile cu sfaturi pentru echiparea bicicletelor si pregătirea bagajelor, transportul bicicletelor și al bicicliștilor până la locul de start pe trasee și până la cazare și activitatea de a doua zi. Au prevăzut tot: ce facem dacă plouă, ce facem dacă nu plouă și sunt printre noi persoane inapte să mai biciclească încă o zi de la efort sau din cine știe ce cauză, cine face avangardă și ariergardă pentru fete, care dubă duce și trusa de scule și piese pentru biciclete, ce trebuie să avem la trusa sanitară proprie în caz de Doamne-ferește, traseul spre lacul Lala din ziua a doua în format jpeg, dar și în pdf pentru cei care nu au word pe telefon, ce alimente nu ne sunt recomandate în pachețelul de-acasă…Tot. Nu am avut nicio întrebare de pus după ce am citit mailurile lor. 

În prima zi ploaia nu prea ne-a lăsat să ne folosim bicicletele. A plouat mult și a fost tare frig așa că o parte dintre noi am decis să ajungem la locul de cazare cu mașinile. Cazare drăguță și oameni în compania cărora m-am simțit perfect. Pe mulți dintre ei îi vedeam atunci pentru prima oară dar, cunoscându-i, mi-am răspuns la o întrebare pe care mi-o pusesem mai demult: Unde sunt inteligenții din țara asta? Mai sunt pe-aici? Ei, uite că n-au plecat chiar toți! E drept că au rămas puțini, iată de ce a câștigat cine a câștigat ultimele alegeri parlamentare. Dar cei care au rămas, s-au hotărât chiar toți să stea în bula lor și să nu se bage sub nicio formă în față?

Și iar gândurile mele au dat-o pe „politică"…

Mi-am adus aminte că avem un prim-ministru semianalfabet, un condamnat penal șef al partidului de guvernământ, un ministru al economiei care e cireașa de pe tortul prostiei. Avem niște parlamentari penibili, atât de penibili că te jenezi să-i asculți vorbind, care stau în plen ca să hotărască viitorul copiilor și al nepoților noștri și, în realitate, nu știu ce votează, pentru că sunt simpli arlechini pe o ață…

În bula bicicliștilor nu s-a discutat politică. Unii au venit cu copiii, niște adolescenți frumoși despre care am auzit numai lucruri bune. Copii premianți, care au stat separat de noi și, cât n-au pedalat, și-au văzut de discuțiile și preocupările lor de tineri deștepți. Am fost tentată să-i întreb de planurile de viitor fiindcă în minte coceam un pariu cu mine însămi: niciunul nu are de gând să rămână în România. Nu am întrebat nimic. Cred că nu voiam sub nicio formă să fiu tristă. Dar mi-i închipuiam pe tinerii ăștia undeva în viitor, fiind medici sau economiști de exemplu, muncind pe brânci, pe bani puțini și având șefi ca domnul Bacalbașa sau ca domnul Andrușcă… Iar politică…

Mi-am amintit apoi că hotărâsem să mă detașez pentru un weekend de nervii cotidieni, să nu mă uit la televizor, să nu citesc newsletterul niciunei publicații la care sunt abonată și mi-am mutat gândurile de la Bacalbașa și Andrușcă. Am recuperat ce n-am pedalat în prima zi, de la Iacobeni la Cârlibaba și am străbătut a doua zi pe valea Bistriței Aurii invers, de la Cârlibaba la Iacobeni. Unele dintre cele mai frumoase case din Ciocănești, cu celebrul brâu tradițional sculptat pe fațadă, erau sufocate de cabluri și „lighene" de recepție TV așa că n-am făcut prea multe poze. Unele case aveau fațada cu brâul specific, dar acoperișul era din materiale moderne, de un albastru sau de un roșu care-ți strepezea dinții, în totală neconcordanță cu denumirea de comună-muzeu pe care ciocăneștenii și-au luat-o singuri, prin hotărâre de consiliu local. Oare cine-și pune semnătura pe proiectele de case?

Iacătă! Poți să nu te uiți la TV sau să nu citești știri în ideea că te mai protejezi puțin dar, dacă te lovești la tot pasul de mediocritate, cum să faci să nu observi? Că-ți vine să strigi: Fraților, suntem înconjurați! Societatea noastră se-ncăpățânează să-și continue construcția pe modelul „un prost a aruncat o piatră-n baltă și 10 deștepți n-o pot scoate"!


Trimiteți un comentariu