luni, 23 iulie 2018

Putinistoidul


Quo vadis regimul Dragnea









Se felicită unii observatori în legătură cu aparenta incapacitate a regimului Dragnea de a-şi satisface pe deplin ambiţiile de modificare grabnică şi radicală a situaţiei juridice a liderului infractor al PSD. În realitate, mulţi români, aduşi la disperare de nefăcutele coaliţiei PSD-ALDE-UDMR, se arată dispuşi să se îmbete cu apă rece pentru a nu-şi pierde toate speranţele.

Nu sunt bune nici autoamăgirea, nici iluzionarea altora, dar nici ca oamenii să se lase cuprinşi de fatalism şi deznădejde. Toate sunt la îndemână, dar pernicioase. Realitatea se cere abordată aşa cum e.

Şi realitatea este că, într-un an şi jumătate, regimul Dragnea a reuşit mult mai mult decât părea că va putea când au ieşit în stradă sute de mii de oameni. Între timp a izbutit să pună pe butuci statul de drept, politizând justiţia pe cale legală şi, aparent, constituţională. Beneficiind de ajutorul Partidului, al Parlamentului, al Guvernului şi, nu în ultimul rând, cu sprijinul neprecupeţit al CCR, i-a făcut, ori promite să-i facă scăpaţi pe marii corupţi de pericolul urmăririi, judecării şi condamnării lor.

În timp ce devoalarea dării şi luării de mită, a abuzurilor în serviciu şi a traficului de influenţă bat pasul pe loc, iar regimul se debarasează de reperele luptei cu marea corupţie, precum Laura Codruţa Kövesi, statul de drept se întoarce la stadiul de stat feudal, în care oligarhia PSD-istă şi acoliţii ei se bucură de privilegii enorme, în timp ce societatea românească, critică şi democratică, până de curând, e pe cale să se vadă tot mai nivelată, dezarmată şi cuminţită.    

Inutil de subliniat ce puternic efect decredibilizator poate avea asupra regimului PSD-ist, pe lângă campania de extraordinar succes #FaraPenali, acest gest al procurorilor, de mare clasă şi fără precedent, în peisajul românesc.



Pe acest fundal, regimul îşi poate permite un respiro şi degajarea impresiei, demobilizând opoziţia, că ar fi fost frânat. Că, în procesul legislativ, ar ţine chipurile seama de principii, obiecţii şi impedimente democratice. Net mai rău îi pică refuzul covârşitoarei majorităţi a procurorilor DNA de a avansa cereri de înlocuire a fostei lor şefe. Acest refuz pare alarmant. În fapt e încurajator. Pare alarmant, pentru că documentează frica multora de a ajunge în menghina politică a ministrului justiţiei şi de a fi înghiţiţi de regimul Dragnea. Ceea ce ilustrează cât de îngrijorător de departe a ajuns acest regim pe calea desfiinţării statului de drept. Din unghiul meu e, însă, mai degrabă încurajator.

Căci, deşi ceea ce pare a fi greva neoficială a magistraţilor s-a văzut spartă într-un târziu, luni dimineaţa, de cererea de avansare înaintată de o procuroare cu veleităţi, refuzul colegilor ei de a ocupa locul lăsat vacant de Kövesi transmite un mesaj reconfortant. Şi-anume, că magistraţii DNA încă n-au capotat. Că nu admit să se lase transformaţi în complicii desfiinţării independenţei procurorilor şi în cozile de topor ale unui regim politizând justiţia, deci al fărădelegii şi al statului strâmb.

Inutil de subliniat ce puternic efect decredibilizator poate avea asupra regimului PSD-ist, pe lângă campania de extraordinar succes #FaraPenali, acest gest al procurorilor, de mare clasă şi fără precedent, în peisajul românesc. Că, în revanşă, vor continua şicanele la adresa unor magistraţi care şi-au demonstrat lipsa de propensiune pentru obedienţă politică, precum procuroarea Alexandra Lăncrănjan, judecătorul Bogdan Mateescu, ori şefa ICCJ, Cristina Tarcea, era de aşteptat.  

Fiindcă, spre a parafraza un celebru oligarh infractor securist, ştie că nu deţine puterea cine nu controlează şi justiţia. Ca atare, sistemului i se pare decisiv să disciplineze magistraţi ce instrumentează, ca Alexandra Lăncrănjan, dosarul Tel Drum în care e implicat Dragnea. Sau care, precum Cristina Tarcea, dau semne că au înţeles ce-a însemnat, pentru justiţie, revocarea şefei DNA.

Ca vrednic colportor al invenţiei statului paralel, regimul PSD-ist îşi derulează deci acţiunile tactice în paralel. Intimidării justiţiei îi anexează manevre politice de linguşire şi prostire a alegătorilor.

Conştient că demersurile pro-domo ale liderului său infractor, menite să-l scape de gratii pe Liviu Dragnea au discreditat grav partidul, risipindu-i o parte substanţială din electorat, PSD acţionează cum l-a învăţat fostul lider al PCR în ultima sa fază. Promite marea cu sarea. Căci poate mai ţine. Atâta doar că, altfel decât Ceauşescu în ultima sa cuvântare, în care şeful PCR a avut proasta inspiraţie să promită doar o sută de lei în plus la salariu, Dragnea, mai abil, vântură perspectiva imprecisă, gogonată, dar elastică, a unor „salarii mai mari" şi „pensionari cu venit decent".

Ar putea prinde asemenea făgăduieli lipsite, probabil, de orice acoperire, de tipul celor sistematic avansate, în scop electoral, de PSD? Evident. Dacă oamenii, inclusiv unii educaţi, n-ar crede în şanse fanteziste nu s-ar risipi considerabile averi pe loterii şi pariuri imposibil de câştigat. Multe depind, desigur, de capacitatea opoziţiei de a prinde cheag, de a se uni şi de a reacţiona eficient, cu ajutorul societăţii civile, la nefăcutele regimului, eventual prin intermediul unor partide ca USR, ori gruparea Cioloş, mai dinamice şi mai curajoase, deci mai promiţătoare decât PNL.

Orbit de progresism şi grevat de populism de dreapta, invariabil putinist, Occidentul tace, acoperindu-se de vină şi ruşine.



Descurajează în schimb contextul internaţional şi precedentele istorice. Mare parte din Europa a pornit-o pe calea unei accelerate putinizări şi erdoganizări. Iar ţările latino-americane furnizează prin Cuba, Nicaragua, Venezuela şi Bolivia tot atâtea exemple persuasive ale dificultăţii dislocării unor dictaturi populist-naţionaliste de stânga odată instalat ori reinstalat naţional-comunismul.

Pe care-l practică şi PSD. E lesne de anticipat că va învăţa de la regimurile de extremă stângă de peste ocean. Care se prevalează in corpore de aceeaşi ipocrizie şi de aceeaşi propagandă anti-occidentală.

Atacaţi la baionetă de un agitprop contondent, pe bază de conspiraţionism şi de lozinci echivalente „statului paralel", ca prezumtivi „agenţi" ai „multinaţionalelor", ai capitalismului şi „colonizatorilor", adepţii democraţiei se văd combătuţi, simultan, în America Latină şi cu poliţii politice eficiente şi cu trupe paramilitare de maximă cruzime. În răstimp, orbit de progresism şi grevat de populism de dreapta, invariabil putinist, Occidentul tace, acoperindu-se de vină şi ruşine. 

Petre M. Iancu - Deutsche Welle


Trimiteți un comentariu