luni, 27 august 2018

Doamna Dan o ia direct în figură de la prefectul Capitalei. Care pe care!


PNL vrea demiterea ministrului Carmen Dan: „Reprimarea protestelor a fost coordonată de ministrul de Interne la ordinele lui Liviu Dragnea”








Autor: Gabriel PecheanuMediafax



 

astăzi, 14:58







Liberalii au susţinut, luni, că vor depune o moţiune simplă pentru demiterea ministrul Carmen Dan şi va iniţia procedura de constituire a unei comisii parlamentare pentru evenimentele de la protestul din 10 august.



”Convocată de către Partidul Naţional Liberal la Comisia de apărare din Senat, prefectul Capitalei, Speranţa Clişeru, a făcut o declaraţie cutremurătoare despre intervenţia forţelor de ordine în Piaţa Victoriei în data de 10 august. Prefectul Capitalei a afirmat că a semnat ordinul de evacuare al manifestanţilor din Piaţa Victoriei după ora 24, adică în data de 11 august, în condiţiile în care purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei a susţinut că a primit acest ordin în data de 10 august, la ora 23.11”, se arată într-un comunicat de presă al PNL.

Potrivit documentului, declaraţiile Speranţei Cliseru sunt foarte grave pentru că înseamnă că jandarmii au intervenit în forţă pentru dispersarea manifestanţilor fără ordin semnat de prefectul Capitalei aşa cum prevede legea.

”Jandarmeria trebuie să răspundă acum fără echivoc la ordinul cui au acţionat în seara zilei de 10 august pentru reprimarea violentă a protestelor dacă nu aveau un ordin scris de la prefectul Capitalei? Este tot mai clar pentru toată lumea că acţiunea în forţă a jandarmilor a fost coordonată de la ministerul Afacerilor Interne unde, pe tot parcursul operaţiunii, s-a aflat ministrul Carmen Dan.


Niciun comentariu: