joi, 23 august 2018

Nu a fost bun de șef dar de prim -adjunt e super

Sebastian Cucoș devine prim-adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei




Fostul șef al Jandarmeriei Române Sebastian Cucoș a fost împuternicit, joi, în funcția de prim adjunct al inspectorului general al Jandarmeriei Române, informează Mediafax. 

„În vederea consolidării echipei de conducere a Inspectoratului General al Jandarmeriei Române și asigurării unei continuități la comandă, până la obținerea avizului CSAT, începând cu data de 23 august a.c., colonelul Cucoş Gheorghe-Sebastian a fost împuternicit în funcția de prim adjunct al inspectorului general al IGJR. Reamintim că acesta a promovat concursul pentru funcția de inspector general al Jandarmeriei Române, dar numirea în această funcție este condiționată de avizul CSAT”, au precizat reprezentanții MAI, printr-un comunicat de presă.

Decizia vine în contextul în care interimatul lui Sebastian Cucoş la conducerea Jandarmeriei Române a expirat, iar preşedintele Klaus Iohannis a anunţat că o decizie privindu-l pe Cucoş, pentru care ministerul Afacerilor Interne a transmis documentele către Consiliul Suprem de Apărare a Ţării, va fi făcută după ce procurorii militari vor finaliza ancheta privind intervenţia forţelor de ordine la protestul din 10 august.

În acest context, prim-adjunctul inspectorului general al Jandarmeriei Române, colonel Ionuţ Cătălin Sindile, a fost împuternicit, în 15 august, în funcţia de inspector general al Inspectoratului General al Jandarmeriei Române.

Niciun comentariu: