vineri, 28 decembrie 2018

Gugumanița


De ce vorbește atât de prost doamna Viorica Dăncilă. 10 observații





 (Foto Inquam Photos)

Doamna VV Dăncilă, egală cu sine însăși, adică incapabilă să se autodepășească în bine, revine în forță cu o nouă mostră de batjocorire a limbii române, ca de fiecare dată când e lăsată să vorbească liber. Ororile pe care le comite vorbind, cu o încăpățânare demnă de cauze mai bune, ne îngăduie să schițăm un decalog în folosul ei, al celor care o urmăresc, dar și ca un leac pentru cei care se îmbolnăvesc sau se simt deprimați ascultând-o.

1) Nimeni nu poate sări peste propria umbră. Spus mai simplu, fiecare vorbește exact așa cum gândește. Și mai clar: nimeni nu este mai inteligent decât poate să o spună; dar, exact în aceeași măsură, nimeni nu poate fi mai inteligent în rostire decât în gândire. Vorbirea pune în formă o gândire care se modelează ea însăși prin vocabularul acumulat în timp. E un cerc virtuos aici: experiența lumii hrănește gândirea, care hrănește vorbirea, care redă gândirea și care, astfel, face loc unor experiențe noi. Doar că cercul nu e virtuos pentru toți.

2) Nu emotivitatea o face pe dna VVD să stâlcească limba română. În primul rând, pentru că emotivitatea este asociată și ea inteligenței. Emoțiile sunt o măsură a felului în care noi întâlnim lumea și a felului în care o interpretăm.Dacă emoțiile sunt excesive sau complet absente, dacă ele se repetă în situații similare, avem de-a face cu o inadecvare, altfel spus cu o proastă lectură a realității. Doamna VVD nu realizează că își sapă groapa singură dând vina pe emoții.

3) Emoțiile sunt într-un raport direct cu gândirea și vorbirea. Ele sunt culoarea pânzei de fond pe care desenăm lumea gândind și vorbind. La doamna VVD, impresia de falsitate e dată tocmai de această culoare stridentă, nepotrivită cu sobrietatea pe care se chinuie să o mimeze. Nici măcar pictorii suprarealiști nu au desenat pe pânze roz bonbon.

4) Teoriile comunicării și experții în comunicare te învață până la urmă să spui lucruri, dar nu pot suplini contribuția proprie la actul de limbaj. Experții plătiți regește din banii noștri o instruiesc pe doamna VVD ce să spună, dar nu și cum să spună și când să spună. Adică îi dau textul, dar nu îi pot inventa contextul. De unde, din nou, aceeași teribilă senzație de inadecvare între ceea ce spune de pe foile scrise de alții și lipsa de putere de convingere cu care o face. Nu poți convinge pe cineva să ia poziția de drepți cu un ton pițigăiat și scremut. Nu poți cere consens și înțelegere cu o voce de disc zgâriat pe un pick-up întors de alții.

5) Sărăcia de limbaj e semnul sărăciei de gândire. Un om cu cuvinte puține gândește puțin (și prost). Un om care nu își găsește cuvintele, nu le găsește pentru că nu le are. Când învârți cuvinte puține înseamnă că atâtea ai; iar când, în plus, le și așezi aiurea în propoziții fără semn, înseamnă nu doar că hard-disk-ul e foarte mic, ci și că procesorul e foarte slab. Adică nu doar că ai făcut școală puțină, dar ai și rămas cu puțin de pe urma ei.

6) Trecerea de la simplu la complex nu se face prin complicat. Greșelile cele mai frecvente ale dnei VVD sunt cele provocate de trecerea de la propoziții simple (de tip: „Ana are mere") la propoziții complexe (de tip: „Sunt convinsă că niciun român, din nicio regiune a țării nu au fost mândri când dumneavoastră ați susținut acest lucru"). Dar trecerea de la simplu la complex în exprimare e specifică unei gândiri educate. O gândire necitită și needucată, pentru care școala a fost un blestem, nu ajunge la complexitatea frazelor, ci se împotmolește în construcții lingvistice sau verbale complicate și, inevitabil, absurde și rizibile.

7) Alte greșeli relativ frecvente sunt uitările de nume proprii. Uitarea de nume proprii este specifică minților leneșe și neumblate prin lume. Doamna VVD a circulat și continuă să circule prin lume protejată de un strat gros de farduri și într-un clopot mare de sticlă. Ea pare doar un ecran în fața altor ecrane, dovedind o capacitate de recepție a stimulilor externi foarte redusă. Lumea din jur e săracă proporționa cu propria sărăcie de gândire și limbaj, primind de la ea exact atâta cât e capabilă să ofere și să recepționeze, adică foarte puțin.

8) În sfârșit, dezacordurile stridente, cacofoniile, confuziile bazate pe omofonie, alăturarea întâmplătoare a cuvintelor în fraze fără sens dau seama pentru un efort violent de a părea ceea ce nu ești. La o înzestrare intelectuală foarte modestă, se adaugă o precaritate educațională din primii ani de școală și de liceu ce nu poate fi recuperată; vocabularul, topica și gramatica dnei VVD sunt cele ale unei persoane care a încetat foarte devreme să învețe, întrucât valorile mediului ei nu aveau nevoie de o asemenea dezvoltare personală, ci de alte „calități".

9) Lumea unei gândiri haotice este ea însăși haotică. Pentru cel care citește, pentru cel care învață, miracolul cunoașterii este în primul rând miracolul ordinii care se naște din haos, al ierarhizării lucrurilor, oamenilor și valorilor. Însă pentru cel (sau pentru cea) care a încetat de mult să cunoască, nu doar să afle lucruri de la înălțimea postului său, haosul rămâne permanent și mereu amenințător. De unde strategiile discursive balansând mereu stângaci între defensivă victimizatoare și ofensivă agresivă.

10) În sfârșit, haosul mental e inevitabil însoțit de haos moral. Sărăcia mentală se traduce prin lipsa de discernământ moral, prin incapacitatea de a deosebi între consecințele bune și consecințele rele ale faptelor sale.

De aceea, cred că principalul punct la care trebuie să fim atenți în discursurile dnei VVD, după ce încetăm a mai fi amuzați sau stupefiați de gogomăniile pe care le rostește, este chiar transformarea morală a acestei persoane. Nici emotivitatea, nici frazele aparent pline de bunăvoință nu trebuie să ne distragă atenția de la ce devine această doamnă: o persoană profund imorală, iar asta nu doar din perspectiva indecenței de a ocupa un post infinit de inadecvat în raport cu capacitățile mentale și lingvistice. Ci, mai ales, din perspectiva consecințelor dezastruoase pe care poate să le provoace cineva care dovedește că, din motive de înzestrare proprie sau de educație insuficientă, nu mai este capabil să învețe și nu mai poate să progreseze în judecarea unor acte și decizii care afectează milioane de oameni și țara însăși. Singurul act profund moral al dnei VVD este demisia, indiferent de motivul care ar determina un asemenea gest. Orice clipă petrecută într-o poziție de decizie cu implicații pentru țară este deopotrivă o amenințare, un risc și o obscenitate.

Nereușind să devină medic, așa cum visa în copilărie, dna VVD și-a împlinit altfel visul, jucându-se de-a doctorul și operând pe viu zi de zi limba română. Şi nu doar limba română.


Niciun comentariu: