duminică, 13 ianuarie 2019

Din sursă verificată : Trebuie să te înarmezi cu multă răbdare când ajungi la urgență în acest spital.



Spitalul Groazei și al șpăgii: mulți medici incompetenți, asistente la fel, urgențele sunt tratate cu multă indiferență, pacienții așteaptă la ușile cabinetelor cu orele. Eu i-aș demite pe toți și aș angaja medici și asistente la început de carieră pe salarii bune și cu dorința de a fi în slujba sănătății cetățeanului. Șpaga cerută pentru un post de asistentă este 25.000 Euro. Din surse verificate.


Medicii pediatri ai Spitalului Județean Vâlcea, suspectați din nou de diagnosticarea greșită a unui copil / O fetiță tratată pentru roșu în gât, trimisă la București cu pneumonie









Un nou caz de posibilă diagnosticare greşită a unui copil de către pediatrii de la Spitalul Judeţean din Vâlcea a ieşit la iveală după protestul de sâmbătă din faţa unităţii spitaliceşti, relatează Agerpres. Apropiaţii unei familii din comuna Bărbăteşti susţin că fetiţa acestora de un an şi opt luni a fost trimisă cu pneumonie severă la Spitalul "Grigore Alexandrescu" din Capitală, după ce cinci zile, timp în care a fost de trei ori la UPU Pediatrie în Râmnicu Vâlcea, a primit tratament pentru roşu în gât.

Protest la Spitalul Județean din Vâlcea, după ce un bebeluș internat o zi la secția de Pediatrie a ajuns în comă la București




Fetiţa a ajuns prima dată pe 4 ianuarie la spitalul din Râmnicu Vâlcea, marţi seara ea fiind trimisă de urgenţă la Bucureşti unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale pentru introducerea unui tub de dren la unul dintre plămâni. Ea se află în prezent la Terapie Intensivă.

"Din cauza obiceiurilor astea proaste, când nu eşti luat în serios şi tratat cum se cuvine, părinţii fetiţei s-au dus de vreo trei ori cu ea la Urgenţe, unde a primit tratament pentru roşu în gât. Între timp, fetiţa a dezvoltat însă o infecţie puternică la plămâni şi, dacă nu cereau părinţii să i se facă investigaţii medicale, avea aceeaşi soartă ca şi copilul aflat acum în comă. Fata nu mai putea să respire, devenise legumă, iar mama ei a fost cea care a cerut să i se facă o radiografie, abia în urma acesteia medicii de aici luând decizia de a o transfera la Bucureşti. A ajuns direct în sala de operaţie, iar în prezent copila e la Terapie Intensivă. Are montat un dren la unul dintre plămâni ca să îi scoată puroiul de acolo'', a declarat, pentru AGERPRES, primarul din Bărbăteşti, Constantin Banacu.


Acesta a participat, alături de bunicul şi o mătuşă a fetiţei, la protestul de sâmbătă de la Spitalul Judeţean.


Directorul unităţii spitaliceşti vâlcene, dr. Dan Ponoran, a precizat că până acum nu a primit nicio sesizare despre acest nou caz, dar că va cere informaţii pentru a lămuri situaţia.


Niciun comentariu: